Poeta şi prozatoarea Victoriţa Duţu este cunoscută iubitorilor de artă prin cărţile “Spaţii”, “Vreau o altă lume”, “Călătoria gândului”, “Cea care aş fi”, etc. Volumul de versuri „Cuvintele” a apărut la  Editura Muzeului Literaturii Române în noiembrie  2005.

Deţinătoare a Premiului Internaţional de poezie   “NAJI  NAAMAN”, obţinut în anul 2009, Victoriţa Duţu debutează în august 2003, cu placheta de versuri “Spaţii”. Poeta este absolventă a Facultăţii de Matematică şi a Facultăţii de Filosofie din Iaşi şi are un masterat în logică şi hermeneutică. În prezent, Victoriţa Duţu este profesor titluar de matematică la un colegiu din Bucureşti. În paralel, aceasta realizează la TVRM cultural şi educaţional, emisiunea “Gândeşti, deci exişti”. >>>>

“Iluzie de dincolo de stele/Întoarce-te în visurile mele/Coborând pe geana unui rid/Sunt cel din urmă fluture lucid/Să ne umplem ochii de candoare/Să ne crească aripi de răcoare/Să zburăm pe-aceeaşi filieră/Pe toate florile din seră” (Ultimul concert-p.88).

Motivele predilecte în aceste poezii sunt erosul, trecerea, cunoaşterea şi logosul creator care stă sub semnul luminii lăuntrice, fiind rădăcina tuturor lucrurilor, prin ea realizându-se posibila dăinuire întru perpetua devenire. „Această toamnă timpurie/Căzută peste noi precum o rană/Să o primim contemporană/Şi sublimat de apă vie/Amăgirea, cel dintâi narcotic/A despărţit ţinuturile-n două/Oraşul nostru dac-a prins să plouă,/Capătă un aer gotic/Cel mai frumos din lume, un amurg/Zugrăvit de pictor în acest tablou/Viaţa lui e numai un halou/Prin care-a evadat din propriul burg” (Aceste paravane-p.70). >>>>

Cine spune că nu mai e nevoie de Poezie, se înşeală amarnic.  E nevoie, mai mult ca oricând. Poezia, doar ea îţi mai conferă o armură trainică împotriva săgeţilor, a lăncilor  şi săbiilor care stau la pândă. Ea a fost, este şi va rămâne o STARE DE NECESITATE. Şi uneori, de urgenţă, o terapie absolut necesară,  e TERAPIA CU LUMINĂ, e gura de oxigen care-ţi intră-n plămâni şi apoi, în fiecare fibră a inimii, trecând prin artere şi vene, până în vârful degetelor. >>>>

Autoarea este o poetă a stărilor. Poezia ei este una de stare. Poemele sunt parcă strânse într-un căuş, precum  un şuvoi stelar de metafore, azvârlite de un magician precum licuricii noaptea, în ţărână. Un pumn de stele împrăştiate în iarbă.         >>>>

Cartea diferă de alte romane şi datorită caracterului său documentar, autorul propunându-şi să abordeze, tema dintr-o altă perspectivă, deşi romanescă, totuşi lipsită de edulcorări sau abordări siropoase, ceea ce o menţine, de la prima la ultima sa pagină, tot timpul, în atenţia cititorului.

Autorul, deşi nu este un om al locului, doreşte să prezinte, de o manieră mai exactă, obiectivă şi precisă, celebrul „caz Şuşmann”.  În ultimii aproximativ 35 de ani, subiectul a mai atras atenţia şi altor autori, fie parţial, fie complet. >>>>

Cartea este structurată în 17 capitole plus un Prolog prin care autorul ne introduce retroactive în atmosfera cazărmi, dar şi în cea familială de la Braşov, în primul său concediu de odihnă. Acest roman se încheagă prin independenţa fiecărei capitol ce are un titlu şi poate fi considerat o povestire independentă luată ca atare.Personajul principal este un tânăr ofiţer sosit la unitatea militară din Florieni, de fapt acesta nu este altcineva decât autorul.Dar nu întotdeauna personajul din carte se suprapune asupra imaginii autorului. Între cei doi intervin gândurile ascunse, ne rostite , datorită necesităţii autocenzurii, de teama regimului politic în care trăia. >>>>

Originalitatea acestui tânăr poet a devenit deja notorie, de când a publicat câteva volume de poeme în care îşi urmează traiectul propriu  fără a ţine prea mult seamă de convenienţele care mai ţin legat cu sfoara, zmeul imaginaţiei sale. Zborul său este liber, practic, fără coordonate geografice ori temporale. Paparuz este aidoma unui vultur care se simte bine doar pe înălţimile  stâncoase de unde i se desfăşoară pe dinaintea privirii agile, o întreagă panoramă a umanului cotidian. El îşi ţinteşte obiectivul  şi nu-l slăbeşte până ce nu-l secătuieşte de sensuri.

Adrian Paparuz  este un copil teribil a cărui joacă predilectă  este de-a zmeii. >>>>