aprilie 2011


După impetuoasa relansare din 2005, când publică dintr-odată nu mai puţin şapte broşuri de beletristică, jurnalista şi scriitoarea Mariana Brăescu (afirmată după Revoluţie ca om de afaceri) revine în atenţia literară cu două volume de proză: „Imperfecţiuni provizorii” şi „Îmi amintesc şi îmi imaginez”.

Imperfecţiuni provizorii (Editura Carpathia, 2011) este o culegere de povestiri satirice scrise, conform notei auctoriale, în perioada 1981-1983 şi rămase, aşadar, multă vreme nepublicate. Cum ar fi putut apărea aşa ceva înainte de 1989? se întreabă autoarea, completând imediat cu o întrebare la fel de retorică: „Dar acum? Acum mă întreb: unde sunt cititorii pe care i-aş fi avut atunci?”

Cititorii există, iar dacă ei sunt împuţinaţi şi dispersaţi este pentru că politica editorială liberalizată a generat şi anumite constrângeri, uneori insurmontabile privind raportul  autori -  consumatorii de literatură, între care chestiunile ridicate de difuzarea cărţii sunt cele mai incriminante şi de luat în calcul.  >>>>a

Nu sunt mulţi scriitorii care se exprimă (performant) în două speţe (scriiturale) diferite: Lucian Blaga fiind în poezie şi filosofie eminent ar fi, după comentariul critic calificat, de planul al doilea în proză şi teatru, V.Voiculescu e important deopotrivă în poezie şi proză, aceasta din urmă, afirmă aceeaşi critică, nefiind totuşi proza obiectivă, de tip, să zicem, stendhalian, ostilă adică ingerinţei auctoriale, ci o lucrare subiectivă a spiritului. Nu cred, în acelaşi timp, că (spre a continua în treacăt cu exemplele) I.Agârbiceanu sau Pavel Dan să fi scris poezii, epicul şi lirica se exclud, ne va avertiza estetica, spre a le împăca va trebui să inventezi, ca în postmodernitate, o poetică. Un romancier ca Liviu Rebreanu, la care absorbţia în ficţiune, cum s-ar exprima cineva, e fără de complicaţii afective, lăsând, de regulă, să vorbească nu noţiunea, ci latura automată a caracterelor, psihologia colectivă, ar fi scris, să spunem, credibil, adică expresiv, şi în formulare  lirică, unde esenţială e imaginaţia, aşa-zicând, mistică, viziunea ?  >>>>

            Născut la Dej la 01.07.1950, Lucian Gruia este de formaţie tehnică, absolvent al Institutului Politehnic “Traian Vuia” de la Timişoara, Facultatea Electrotehnică, promoţia 1974. A debutat în presă, cu versuri, la rubrica “Primele”, cu un comentariu de Constanţa Buzea (în revista “Amfiteatru” – 1976) iar în volum, cu proză scurtă, intitulată “Culorile Neliniştii”( Editura “Eminescu”, Bucureşti – 1997). Se remarcă prin scrierile sale literare originale, atât în volume de proză, cât şi volume de poezie. Astfel, publică următoarele lucrări: “Universul formelor lui Brâncuşi” (Ed. Fundaţiei “C. Brâncuşi”, Tg. Jiu – 2001), “Brâncuşi – repere şi interferenţe” (Ed. România Press, Bucureşti – 2001), “Ringul de box” (versuri, Ed. Double Press Production, Baia Mare – 2004), “Momentul revelaţiei în templul brâncuşian al eliberării (De ar fi fost să fie)” (Ed. Double Press Production, Baia Mare – 2004), “Speranţa” (Versuri, Ed. Karta-Grafic, Ploieşti-2008) şi “Triptic Spiritual: Eminescu-Blaga-Brâncuşi” (Ed. Feed-Back, Iaşi – 2008). Prozator original în peisajul literaturii române contemporane, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Lucian Gruia îşi continuă cu pasiune arta scrisului, publicând în anul 2009 volumul de proză scurtă, intitulat: “Câine în rugăciune” (Editura Deliana, Bucureşti, 134 pagini). >>>>

            De curând a apărut, la Cluj-Napoca, cel de-al III-lea volum al lucrării intitulate „Orizonturi daco-romane” a cunoscutului arheolog şi dascăl, academician prof. dr. Dumitru PROTASE. Lucrarea cuprinde 37 de articole şi studii pe care  autorul le-a publicat de-a lungul timpului în ţară sau peste hotare, consacrate trecutului nostru daco-roman în perimetrul carpato-danubian. Reamintim că volumele precedente au apărut în anii 1995 şi respectiv 2005, bucurându-se de o călduroasă primire în cercurile academice şi ştiinţifice din întreaga ţară, având în vedere abordările incitante şi gradul de noutate pe care îl oferea celor interesaţi.

            Şi acest nou volum, aşa cum ne avertizează autorul însuşi în Prefaţa lucrării sale, este, asemenea celor anterioare, structurat pe aceleaşi principii şi utilizează aceeaşi grupare a materialelor publicate. În acest sens, studiile cuprinse în această carte sunt structurate pe capitole ca „Dacia independentă”, „Dacia romană”, „Dacia post-romană” şi  „Varia.” >>>>

Volumul de poezii (parcă rătăcit printre scrierile sale dramatice!), ultimul apărut, al omului de teatru şi scriitorului băcăuan VIOREL SAVIN – „Exilat în strigăt” (115 pagini – poemele, profund originale, fiind precedate de un motto din Iov, 23, 2 – Iov mărturiseşte curăţenia sufletului său şi se lasă la judecata lui Dumnezeu: „Şi de data aceasta/plângerea mea/este luată/tot de răzvrătire/şi totuşi/mâna mea/de-abia înăbuşă/suspinele mele”)  – este, întru adevăr, o carte de mărturisiri, făcute cu sinceritate/onestitate de Duh liminară, dusă, uneori, până în preajma brutalităţii – nici măcar o clipă, însă, neatingând hotarele vulgarităţii. Ba chiar cu bucuria mistică a mărturisirii Durerii şi Nedreptului Îndurat, întru re-descoperirea şi împlinirea funcţiei cathartice şi soteriologice a Poeziei: „o piatră străbate/umbrele lor/şi mă loveşte în piept.//Doamne,/cu câtă bucurie/o ridic!…” – cf. Cu câtă bucurie…!, p. 16. >>>>

Personalitate complexă, asociind în fişa sa de autor volume de poezie şi altele  de ştiinţă, Grigore Avram vine pe piaţa de carte cu o surpriză editorială, o carte de duminică-dimineaţa.

Apărută la Editura Eikon din Cluj  Napoca, în condiţiile grafice cu care această institutie deja ne-a obişnuit, cartea intitluată CONTRA RĂULUI DIN NOI impresionează prin abordarea  acelor faţete ale Vieţii care ne definesc ca Oameni de-a lungul întregii vieţi.

În  paginile de prefaţă, prof.dr.Vasile V. Filip notează:,, Volumul de faţă, Contra răului din noi, pare a deschide reflexivităţii sale  un câmp nou, cel al speculaţiei  moral filosofice (…),,

Speculaţie moral filosofică! Iată un punct  inedit  în opera scritorului Grigore Avram. >>>>

O carte interesantă ce cuprinde date, mărturi şi fapte dintr-o zonă încărcată de istorie este “O viaţă privită din Balcon “ de Ion C. Hiru, apărută la Editura ALFA, Iaşi 2010, ( ediţia a II-a-Revizuită şi adăugită).

            Autorul acestei cărţi, ce cuprinde două valenţe: de memorialistică şi monografie, ştie că istoria mare, universală, continentală, a unei ţări, este formată din istoriile  unor zone mai mici, locale, şi toate acestea unite formează Istoria Mare a Ţării. O astfel de lucrare este cartea despre care facem vorbire, scrisă de un intelectual de marcă, dascăl în adevăratul sens al cuvântului, laminator al satului, transmiţător de cultură  copiilor de  ţărani ce-şi poartă traista cu cărţi şi caiete chiar şi atunci când ţin căpăstrul calului ce trage plugul după el, ca în clipele de răgaz, pentru odihna animalului înspumat şi al părintelui ce-a ţinut coarnele plugului apăsat, să-şi arunce ochii pe caietul  de şcoală pentru a mai citii ce le-a spus domnul profesor. Fiindcă, aşa cum scria Stolnicul C. Cantacuzino în ”Predoslovia” din “Istoriia Ţării Rumâneşti “: ”…nci unul în lume nu iaste carele den sine numai să ştie şi nici unul nu a aflat nimic, pînă când n-au fost de altul învăţat.” >>>>

Seve lirice din „Tăbliţa-Soare“ a Daciei. Studiul, electrizantele judecăţi estetico-literare ale lui Artur Silvestri, din Revolta fondului neconsumat – Cazul Zaharia Stancu (ediţia a II-a, 2010*), scris / datând din anul 1986 şi macrostructurat tot într-o „decadă de aur“ (supra) a capitolelor – Revolta „fondului neconsumat“, „Momentul copernician“, Întoarcerea „omului arhaic“, Dincolo de „regionalismul creator“, Stratul etnografic, „Eseninian“ şi „anonim“, „Clasicismul păgân“, „Iarba fiarelor“, „Primitivism“ şi „africanism“, Enigma antropologică şi Extract din „esenţial“ –, intră în corola celor esenţiale din câte s-au scris în epoca paradoxismului valah (1960 / 1965 – 1989 / 2000) despre poetul profund, dar cunoscut prin „istorii“, îndeosebi, ca autor al celebrelor romane: «Desculţ», «Pădurea Nebună», «Şatra» etc. >>>>

Cu veşnicia soră bună, Olga Alexandru Diaconu intră în primăvară ca în vis şi devine nemuritoare. Cel puţin aşa susţine cu încredere şi speranţă că ea, primăvara i-ar aduce continuitatea în timp. Nichita Stănescu intra, de asemenea în muncile de primăvară, în A unsprezecea elegie, închipuindu-se sămânţă şi sprijinindu-se de propriul său pământ. Intrarea omului în circuitul cosmic se face de la sine, o puzderie de lumi se nasc, şi pulberi de stele risipeşte omul,  cu fiecare mişcare. Sub tălpile goale răsar câmpuri cu flori şi poeta devine „o dâră de uscat pe ape”.  Aceasta e puterea visului: o risipă de imagini feerice sub un cer ireal de frumos. >>>>

Nu mai citisem de multă vreme o poezie de-a lui Adrian Botez. Rămăsesem blocat în azima Crezurilor creştine, şi mă feream de alte adăstări în universul său liric, aşa cum evităm să mai consumăm ciorbă de cartofi după ce ne-am terminat friptura din farfurie. Aş fi vrut să-mi menţin degustarea încercată cu cinci ani în urmă, când am fost fascinat de lirismul său cald, pios şi plin de cucernicie.

        Ce eroare! Adrian Botez nu scrie mai multe feluri de poezii şi stacheta, odată ridicată la o înălţime harică, rămâne necoborâtă pentru tot restul zbaterilor sale genuine. L-am regăsit şi în ultimul său volum de poezii Cartea profeţiilor (Editura Rafet, Rm. Sărat, 2010), tot înfăşurat, vorba poetului, în aceeaşi mantie de irizări ecumenice, de smerenie şi de nestrămutată credinţă. >>>>

Dovada o aduce, şi de această dată, antologia bilingvă româno-albaneză, intitulată “Fântâna cuvintelor”, apărută în 2011, sub egida Asociaţiei femeii italo-albaneze Camminiamo Insieme (Mergem împreună) şi a Redacţiei revistei Albanezul. Iniţiativa, realizarea, dar şi traducerea textelor îi aparţine poetului Baki Ymeri, care are la activ un însemnat număr de traduceri ce reprezintă atât volume, cât şi nume de scriitori. Parafrazându-l pe scriitorul şi criticul literar Florentin Popescu: “Baki ne-a tradus pe toţi”. >>>>

Criticul  Mircea Popa, afirma că Al. Florin Ţene „rămâne un poet al  teluricului şi al logosului esenţializat, care se construieşte pe sine pe linia marilor valori ale poeziei naţionale, într-o armonioasă ipostază a durabilităţii”. „Deşi poet prin vocaţie, el este un scriitor complex şi neliniştit (poezie, proză, teatru, critică literară şi teatrală, interviuri, ş.a.), ce se detaşează printr-un stil personal, prin forţă, realism şi originalitate atât în poezie cât şi în proză. INSULA VISCOLULUI, este romanul de maturitate dar şi cel care dă măsura  întregii sale capacităţi de epicizare” (Constantin Cubleşan). >>>>

Erou liric şi lebădă de smoală. Noul volum de poeme al Melaniei Cuc, Lebăda pe asfalt (2010*), ţine de o interesantă strategie a creaţiei acestei artiste polivalente ce, după cum remarca Artur Silvestri (în prezentarea de pe faţa a patra a coperţii), «impresionează deopotrivă prin diversitate, exuberanţă în a se exprima şi încredere în steaua ei; această atitudine este neobişnuită la scriitorul român recent, care îşi traduce spaima de a nu se putea defini, într-un amestec de îndrăzneală neconţinutistică şi o privire venită „de sus“…; nimic din acestea în alcătuirea inactuală a Melaniei Cuc, unde ceea ce se creează, într-un fel rapsodic, se aseamănă cu încrederea absentă, fără de nici o clătinare, ce ne impresionează contemplând natura; […] scrie cum respiră». >>>>

De la „ochiul de lumină“ la curcubeolata lupă a criticului literar. Într-o Precuvântare la volumul de versuri «Ochiul de lumină», publicat în anul 2000, de Doina Drăguţ, distinsul critic literar rămurist, Constantin Dumitrache, evidenţiind că autoarea s-a afirmat atât în perimetrul poeziei (prin volumele: «Ceasuri de îndoieli», din anul 1994, «Detaşare într-un spaţiu dens», din 1995, şi «Spaţiul din nelinişti», din 1998) cât şi în domeniul eseisticii (prin două volume publicate până în acel anotimp: «Arabescuri», din anul 1995, şi «Individualitatea destinului», din 1996), ne încredinţează: «Formaţia ştiinţifică, riguroasă, a Doinei Drăguţ, precum şi lecturile din marii poeţi români şi ai lumii, conferă poeziilor sale o distincţie pe care rar o mai întâlneşti în ceea ce se publică la noi, azi. Profesia sa te duce cu gândul la nimeni altul decât Ion Barbu.». >>>>

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.