octombrie 2010


Parafrazând un dicton de pe vremea lui Napoleon Bonaparte cu bastonul de general în taşca fiecărui soldat, după ce am citit cartea de publicistică a lui Iulian Patca”Moara de vânt”, apărută la editura MEGA, Cluj-Napoca, 2009,  pot spune că în vârful pixului  unui ziarist militar se află “arma cuvântului în poziţia de bătaie”(Iulian Patca-Argument).

Încă din titlu, autorul face aluzie la  inutilitatea luptei cu morile  de vânt a lui Don Quijote de la Mancha din romanul lui Cervantes Saavedra Miguel. Convins, fiind,  că prin scrisul său poate schimba ceva în societatea în care trăieşte, Iulian Patca în Artgument speră ca ziaristul să reuşească să creeze o stare de spirit sau chiar să schimbe lumea,dar ajunge ,în final, la concluzia că “se bate doar cu sine şi cu morile de vânt.” Cum speranţa moare ultima, ziaristul este convins că aceste memorii ale clipei pot contribui la schimbarea mentalităţii  în timp şi că ele ,articolele, nu vor rămâne doare simple efemeride. >>>>

Există cărţi scrise pentru a-ţi delecta simţurile şi imaginaţia. Există cărţi alcătuite pentru a-l înălţa pe autor. Există cărţi scrise pentru a promova o ideologie. Însă există foarte puţine cărţi care să te conducă la izvoarele vieţii şi la o transformare deplină – adică la Dumnezeu. O astfel de carte este şi „Trăind prezentul în lumina viitorului”, realizată pe baza predicilor susţinute în perioada 2001-2002, de pastorul Iosif Ţon.

Iosif Ţon – un nume important al intelectualităţii noastre

„Pastorul Iosif Ţon, reprezentant de seamă nu numai al evanghelicilor români, dar şi al intelectualităţii noastre cu spirit cucernic” (Petru Dugulescu), s-a născut pe 30 septembrie 1934. Licenţiat al Facultăţii de Limba şi Literatura Română din Cluj, acesta îşi continuă studiile la Seminarul Baptist din Bucureşti şi apoi, la Oxford University, în Anglia. Iosif Ţon este pastor mai întâi la Biserica Baptistă din Ploieşti, apoi la Biserica Baptistă Nr. 2 din Oradea. Începând din 1973, de-a lungul a opt ani, Iosif Ţon este arestat de mai multe ori, astfel că în 1981, obligat fiind de autorităţile comuniste, acesta părăseşte împreună cu familia România, stabilindu-se în Wheaton, Illinois, SUA.  >>>>

Din teama de a nu răni sunetul divin cu respiraţia (superbă imagine!) – autoarea de faţă, atentă la vibraţiile sonore ale clapelor unui pian, a încercat să descifreze în acordurile înalte şi duioase ale interpretului, chemarea unei vocaţii ancestrale, care se revarsă într-un torent de iubire pe care, nici dacă ar fi vrut, nu mai putea să-i pună stavilă. Firesc, Avea doar 16 ani, vârsta atingerii idealurilor cu aripa gândului. De aici începe istorisirea care te ţine „în priză” pe tot parcursul lecturii.

Tânărul interpret era ca în visele sale de adolescentă „Chipul pianistului, încă transfigurat de preocuparea facerii, revela liniştea şi lumina satisfacţiei c-a putut să transmită celorlalţi, fărâma bucuriei divine. Era frumos, aşa cum cred că sunt toţi oamenii atinşi de aripa angelică a artei.” >>>>

Motto: “Fericirea este o stare de spirit care trebuie indusă în sufletele noastre.”

« Ultima piruetă », cartea scrisă de Vavila Popovici, este un micro-roman. La fel ca şi în “Cartea mamei”, stilul din « Ultima piruetă » este o împletire de epic şi liric. Naraţiunea nu are nimic banal, fiind presărată pe alocuri cu pasaje idilice, a căror naturaleţe poetizează epicul cărţii. Autoarea prezintă cu mult har şi originalitate viaţa rurală din Basarabia de dinainte şi de după 23 august 1939, dar şi mediul rural şi citadin din România comunistă şi post-decembristă. Ar mai trebui remarcate naturaleţea şi frumuseţea descrierilor, profunzimea simbolurilor, analiza transformărilor sufleteşti ale personajelor, prezentarea raporturilor acestora cu familia, elemente care fac din “Ultima piruetă” o carte de suflet. Romanul Vavilei Popovici este de asemenea, o reuşită monografie a satului moldovenesc, dar şi o carte despre valori şi despre credinţa în Dumnezeu, într-o lume în care totul este politizat. Titlul cărţii anunţă finalitatea tragică a întâmplărilor, precum şi faptul că fericirea este trecătoare. >>>>

“Versuri de suflet” care îndeamnă să răsfoieşti filele celor mai intense trăiri, descoperim în volumul de versuri “Scaunul Harului” de Titina Nica Ţene, apărut la Editura”Contrafort”, Craiova, 2009, să căutăm în rătăcirile clipei şi să ne regăsim în acele vibraţii profunde statornicite în existenţa fiecăruia dintre noi.

Lectura acestor delicate poeme confirmă zicerea blagiană, definitorie pentru perspectiva copilărie- veşnicie:”Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.”

Prezentul volum sugerează prin titlu spiritul aprins la cumpăna înţelepciuni, consemnată în versetul biblic, citat drept motto:”Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scunul Harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să Fim ajutaţi la vreme de nevoie”(Evrei 4:16), şi confirmată în experienţa existenţială. >>>>

În primele două volume de poeme, apărute la Editura „Nelinişti metafizice”din  Constanţa, tânărul poet, Valeriu Barbu, îşi încheiase exerciţiul de catharsis iniţiat  prin volumul de debut „Din cioburi”, prin care încerca reconstituirea traumatizantei sale identităţi, disimulând-o subtil în al doilea volum „Arlechinul cu fesul pe dos”, ca mai apoi, (în cel de al treilea),“…lipit pământului” să-şi încheie primul ciclu al redevenirii întru fiinţă, conform sintagmei  lui Noica. De fapt simţise nevoia de a-şi ecologiza existenţa, supunându-se unui exerciţiu intens de purificare morală, asumându-şi, în modul cel mai tranşant, ultimile greşeli.

Spun aceasta pentru că în al  patrulea volum „tablele împărţirii”, poetul trecea la o nouă etapă în devenirea sa şi anume cea prin care se dăruia oamenilor cu toată fiinţa.

Iată că, prin recentul volum „a mic de mână” (al cincilea), apărut la aceeaşi editură, îşi face bilanţul evoluţiei spirituale, constatând că a reuşit să adune „cinci petice de cer / unde libertatea se scrie cu aripa”, fiindcă poetul şi-a realizat cele  cinci volume într-o libertate obţinută doar cu aripa scrisului. >>>>

Cu un farmec încântător, autoarea de faţă de introduce în universal domestic, acolo unde se înfrăţesc om şi animal, natură, cer şi pământ, ape şi aer,  legând prietenii de nedezlegat. Facem cunoştinţă cu personaje care ne devin imediat apropiate: pisicuţa Andruţa o micuţă hoinară care-şi avea reşedinţa într-un parc: “Ea avea ochii mari şi verzi ca frunzele de nuc, blăniţa tigrată şi ruginie, ca ierburile toamnei, iar în vârful urechiuţelor avea câte un moţ! Ce să mai lungim vorba? Andruţa era cea mai mică pisică din câte s-au văzut vreodată, dar şi cea mai frumoasă”.

Şi, după o astfel de prezentare, să vedem ce peripeţii a avut această năzdrăvană. Relaţia dintre stăpân şi animal e, de fiecare dată, altcum. Dorinţa de afecţiune e comună şi omului şi animalului, s-ar putea spune că există un transfer de tandreţe de la unul la celălalt şi în cele din urmă aceştia leagă prietenii pe viaţă. >>>>

În prima zi de Paşte, în după amiaza caldă, cu ciripit printre muguri în aşteptare, petrec o oră într-o lectură fascinantă, un album remember, o carte atât de senină în redare încât o citesc avidă, cu sentimentul săvârşirii unei împietăţi. Ce drept am să văd, să ştiu, să înţeleg prin ochii şi mintea uriaşului cerebral Artur Silvestri, în timpul unic al ultimelor sale zile din viaţă? Un timp divin în amintirea soţiei sale Mariana Brăescu Silvestri care prin acest volum postum face un dar neasemuit literaturii şi biografiei scriitorului mult îndrăgit. Citind filă cu filă, zi după zi, fotografie cu fotografie( desenele lui Vasile Cercel par gravuri în contururi impresioniste sentimentale) retrăiesc timpul, imaginea spaţiul şi sensul vizual al acestor relatări zilnice.

N-am mai citit ceva asemănător! Jurnalele marilor autori conţin multă mişcare, acţiune, personaje multe, scenarii, întâmplări, evenimente menite unor istorii voit complete, redate şi interpretate subiectiv. >>>>

De peste 10 ani prin strădania neobosită a scriitorului Constantin Toni Dârţu, preşedintele filialei Iaşi a Ligii Scriitorilor din România, apare dicţionarul ”Personalităţi române şi faptele lor-1950-2000 “, care a ajuns la volumul XLII, lucrare enciclopedică ce cuprinde personalităţi din toate domeniile de activitate care s-au remarcat într-un domeniu căruia şi-au dedicat viaţa, obţinând rezultate deosebite, contribuind, astfel, la promovarea culturii şi ştiinţei româneşti în rândul ţărilor europene, şi nu numai.

Printro muncă de cercetare deosebită autorul acestor volume a reuşit prin eseurile dedicate personalităţilor să contureze o enciclopedie unică, în felul ei, de avengură, în spaţiul cultural românesc. >>>>

Eseurile de politologie din prima parte (paginile 25 – 110) a recentei cărti, Despre criză şi morală* (2009), de Lucian Hetco, au o admirabilă capacitate de a detecta, de a revela, de a radiografia „maladiile“ statalităţii din primul deceniu al mileniului al III-lea de pe aproape întreaga planetă, ori de a surprinde „mutaţii sensibile“ ale morfologiei sociale contemporane, de la „cancerul înfloritor al corup-ţiei“ din mai toate sistemele, la „pecinginile intercontinentale ale ma-fiilor“, de la „golirea“ sistematică / programatică de „substanţă mora-lă“ a instituţiilor statale, de corodat colorit iluminist, ori de la „anihi-larea sistematizată“ de suflet a ens-ului uman, la vidarea perversă a trezoreriilor naţionale, de la războaiele „stelelor“ cu sofisticate arme atomice, neutronice, meteorologice, tectonice etc., la subtilele „crize“ şi conflagraţii politice, economice, etnic-minoritare, religioase etc. >>>>

Iaşi aprilie 2009 –  Romanul de debut al autoarei Ana -Maria Bălaş, „Replay la viaţă. Jurnal de dimineaţă”, descrie viaţa cotidiană a individului aflat în căutarea unui sens.

Volumul de faţă prezintă mărturia de viaţă a autoarei, sau poate a fiecăruia dintre cititori. Un volum care prezintă detaliile minore ale unei vieti cotidiene ce reprezintă drumul spre ăutarea sensurilor existenţei, de căutare a „ceva-urilor” care formează întregul. Autoarea mărturiseste încă din primele pagini că ştie faptul;„că toate zilele trăite formează o viaţă de om, toate foile citite formează o carte, toate literele formează un alfabet…” şi totuşi toate aceastea se află sub umbra misterului.

Romanul „Replay la viaţă. Jurnal de dimineaţă” al autoarei Ana- Maria Bălaş prezintă viaţa de zi cu zi din perspectiva unei tinere ce se află în căutarea sensului vieţii, care doreşte să descopere misterele existenţei, fiind în „căutarea iubirii, descoperirii misterului numit viaţă”. >>>>

Citind versurile lui Djamal Mahmoud, născut în Siria, în 1962, devenit medic în ţara noastră, scriind în limba română cu o surprinzătoare proprietate, nu putem a nu avea în vedere raportul Orient-Occident. Neîndoios, acest poet s-a „occidentalizat” în bună măsură, precum foarte numeroşi congeneri ai d-sale, afirmaţi în planul activităţilor intelectuale. Nu mai puţin, elementele funciare ale Orientului de obîrşie persistă în poezia ce ne-o oferă, aidoma unor fantasme izvorîte din straturile adînci ale fiinţei ce nu încetează a o bîntui. Fantasme ilustrative pentru semnificaţia simbolică a celor două puncte cardinale, cărora le corespund peisaje contrastante. Dacă Occidentul e toposul toamnei, al norului şi mlaştinii, al materiei amorfe, stagnante, Orientul reprezintă primăvara, lumina, căldura, cerul însorit. În gîndirea chineză, cele două mari energii complementare sunt numite yn, puterea feminină, glacială, pasivă, şi yang, puterea masculină, caldă, dinamică. >>>>

Există cărţi care trec proba timpului uneori nu atât prin valoarea literară cât prin valoarea mesajului civic-moral. Între acestea se înscrie şi Pe autostrada socială: utopie şi critică (Editura Asociaţiei Culturale ,,Iulia Hasdeu‘‘, Bucureşti, 2007, 96 p.) de Paul Polidor, un cantautor care de ani de zile promovează în ţară şi în străinătate conceptul de interferenţe muzicale, susţinând concerte de muzică şi poezie în diverse limbi străine, de la franceză şi rusă la turcă şi azeră. În noua carte de versuri, Paul Polidor îşi dezvăluie   o   altă   faţetă – aceea  de autor de poezie social-politică –, infirmând astfel şi o prejudecată. Poeţii nu sunt nişte visători, cu capul în nori, trăind într-un turn de fildeş, ci sunt poate cei mai sensibili şi lucizi receptori ai timpului în care trăiesc, sunt exponenţii acestui timp. Paul Polidor demonstrează că nu este doar un cântăreţ plurilingv al frumosului, ci şi un cetăţean care nu rămâne indiferent la urâtul, la trivialul şi derizoriul din preajmă pe care încearcă să le exorcizeze prin artă. Se întâmplă uneori să facă rabat lirismului de dragul veridicităţii. >>>>

E un lucru costatat: oamenilor le plac jurnalele pentru că le permit să călătorească virtual, alături de autorii lor. Şi e şi mult mai comod: din fotoliu, poţi admira o lume, să cunoşti meleaguri nestrăbătute şi chiar să te înfiori de încântătoarea frumuseţe a naturii. Spiritul de aventură poate înflori şi în faţa calculatorului. Mai mult decât o provocare: să intri în atmosfera magică a creaţiei, să cercetezi retortele unde, printr-o alchimie doar de zei ştiută, se pregăteşte aurul  de gând şi cuvânt care va împodobi sufletul omului. Ceea ce, îndeobşte, se numeşte artă. În cuvântul care ţine loc de prefaţă a cărţii, Nicolae Băciuţ o prezintă pe Melania Cuc în felul următor: „…Melania Cuc recurge la tot arsenalul de care dispune – emoţia poetică, forţa narativă, capacitatea de a surprinde detaliul semnificativ, apetenţa pentru culoare – în toate registrele ei… Fin observator, cu ochiul omului de televiziune care e „one man show”, şi reporter şi operator. >>>>

Într-o tinută grafică excelentă, datorată Editurii Karuna, cu coperta elegantă si atrăgătoare,  VREMEA SINTAGMELOR, cartea semnată de Menut Maximinian este un compediu  de jurnalism cultural de cea mai bună calitate,  care adună în pagini o seamnă de  întâmpinări de carte, cronici literare succinte, pe care autorul le-a scris si le-a publicat de-a lungul unui deceniu de gazetărie.

Ziarul Răsunetul din Bistrita, a fost , este si va fi  (si) o scoală de literatură, un atelier literar clar,  în care, în ultimul deceniu, la pagina de cultură au avut loc adevărate mutatii, schimburi culturale eficiente si interesante.

Tot mai multi scriitori si-au dorit, si au putut să-si vadă semnătura în paginile ziarului, sau să beneficieze de prezentarea literară a cărtii pe care au publicat-o. >>>>

Umanitatea înfăţişată de către Ion Cristoiu în noul său volum de proză scurtă – Găina fără bilet, Editura Adevărul holding, Bucureşti, 2010 – este o lume sucită, cu nebunia ei, firească pentru ea însăşi, căci nonvalorile mişună la tot pasul, amintind prin unele situaţii sau personaje de proza lui Caragiale – Cănuţă om sucit.

Prozele acestea satirice – în fond, oglinda fidelă a societăţii româneşti din zilele noastre – pot fi socotite continuarea celor din volumul Veselie generală (1992), dovadă fiind moto-ul noului volum: „Doamne, ce catastrofă o să fie! O să ne stricăm de râs!” Autorul a intuit perfect faptul că într-o lume buimacă – aşa cum apare în cele două volume amintite –, graniţa dintre tragic (în varianta absurdului) şi comic se estompează, încât nefirescul e socotit firesc, aparenţa fiind luată drept esenţă.

Remarcăm faptul că unele proze, prin maniera neutră a notaţiei reportericeşti, sunt foarte aproape de pamfletele argheziene, a căror notă definitorie este satira. >>>>

În noua sa carte – romanul Vinovat de iubire (Jurnalul naţional, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2010) – apărută pe piaţă pe 20 iuloie a. c., de ziua de naştere a maestrului Adrian Păunescu, autorul valorifică artistic motivul dublului sau, având în vedere faptul că sunt două personaje cu aceleaşi nume şi prenume (doctorul Andrei Ionescu şi actorul poet Andrei Ionescu), putem spune că avem de-a face cu dedublarea individului: „Vinovat de iubire e povestea a doi bărbaţi ce împărtăşesc un destin comun.” – notează autorul pe coperta a IV-a a cărţii.

De altfel, motivul dublului, în jurul căruia considerăm că este construită trama romanescă, transpare chiar din vorbele doctorului Andrei Ionescu, spre sfârşitul romanului: „Noi am împărţit un spaţiu psihic împreună. Eram unul alter-ego-ul celuilalt.” (s. n., p. 186). >>>>

Poetă, prozatoare, eseistă, cronicar de carte, scriitoare pentru copii – IOANA STUPARU nu-şi propune, în  prima sa apariţie editorială, Clipa de lumină[1] (273 de pagini – carte clasificată de critici: “roman de debut”), să atingă culmi de expresivitate estetică. Dacă ar fi făcut eforturi în acest sens – îşi rata cartea.

De ce? Foarte simplu: rolul pe care şi-l asumă în acest scurt Manual de Revelaţie (da, Revelaţie – acesta este, de fapt, numele “Clipei de Lumină”!) nu este acela de Scriitor Profesionist, ci de Mărturisitor “Popular”/Apostolic. Or, un Mărturisitor trebuie să fie, asemeni apostolilor, uluitor de simplu, în expresie – pentru a fi/deveni credibil, pentru cei care-l ascultă. Scriitorul (dacă vrea să se arate/prezinte ca atare) este, prin blestemul “profesiei” sale, artificios, deci puţin credibil. Excepţie fac Geniile, Spiritele Înalt-Ameţitoare – branşate direct la Logos-ul Planului Sacral. >>>>


A apărut, zilele astea, o carte de autentic interes, „Cetăţeni ai spiritului universal”, datorată unei ziariste române cu un destin aparte. Plecată din Iaşii Moldovei, ea a decis să trăiască în Israel, unde, în pofida a numeroase neînţelegeri şi chiar greutăţi, continuă, cu o obstinaţie nobilă, să slujească, asemenea unei consacrate vestale a scrisului, limba română şi idealurile de conlucrare şi solidaritate universală. După cum subliniază o serie de confraţi, această carte “poartă o semnătură de seriozitate şi probitate profesională:Lucreţia Berzintu”. Autoarea cărţii, destul de puţin cunoscută în ţară, deşi este prezentă adesea în publicaţii, mai ales on line de pe mapamond, îşi dovedeşte şi prin această recentă apariţie editorială, un talent indiscutabil, dar mai ales – lucru destul de rar în rândurile condeierilor de limbă română – principii morale curate – dar şi “un bun fler profesional!” Spre deosebire de cvasimajoritatea ziariştilor din România, Lucreţia Berzinţu nu este un cititor de prompter sau suport de microfon, ci un interlocutor extrem de plăcut, cu un larg orizont cultural, capabilă să confere discuţiei un nivel elevat, interesant, bogat în referinţe cu certă valoare documentară. În plus, Lucreţia Berzinţu dovedeşte, faţă de fiecare din interlocutorii ei  o vădită prietenie şi consideraţie. Ea nu doreşte să se pună pe sine în lumină, ci, prin întrebări insistente, fără a fi agasante, scoate la iveală date revelatorii pentru personalitatea intervievată. >>>>

Iată ce spunea Julien Benda, în Trădarea cărturarilor, Humanitas, Buc., 2007, pp. 113-114 (publicată în 1927, reeditată în 1946 şi în 1958) : „Cărturarii moderni au propovăduit acest realism nu numai naţiunilor, ci şi claselor. Au spus atât clasei muncitoare, cât şi burgheziei: organizaţi-vă, întăriţi-vă, luaţi puterea sau, dacă o deţineti, străduiţi-vă s-o păstraţi; nu vă sinchisiţi, în relaţiile cu clasa adversă, de milă, dreptate sau alt moft, cu care destul aţi fost păcăliţi. Şi nici măcar n-au spus: fiţi aşa, fiindcă aşa trebuie; au spus (şi în asta stă noutatea): fiţi aşa, fiincă aşa cer morala şi estetica; dorinţa de putere este semnul unui suflet elevat, dorinţa de dreptate este semnul unui suflet josnic (…) Şi cărturarii s-au adresat în aceiaşi termini partidelor care se înfruntă chiar înăuntrul aceleiaşi naţiuni: fiţi voi cei mai tari, au spus ei fiecărei tabere, ţinând seama de pasiunea ei, şi eliminaţi tot ce vă încurcă; descotorosiţi-vă de prostia de a vă păsa de adversar, de a stabili cu el o relaţie de dreptate şi de înţelegere”.>>>>

Eu mă aflu acum foarte aproape de Dumnezeu; şi nu îmi mai trebuie decât să întind mâna spre El”. -Constantin Brâncuşi-

După un jurnal liric fascinant în care aflăm locuri şi imagini din Pământul Sfânt, scriitorul mureşean Valentin Marica întreprinde o incursiune iniţiatică, în sine şi dincolo de el însuşi, transpusă sub forma unui jurnal-reportaj, incursiune prilejuită de pelerinajul în Ţara Sfântă, moment crucial în existenţa fiecărui creştin de bună voire.  E vorba mai curând de un buchet generos de gânduri şi impresii, cu adiere de mosc, parfum după care ne-am deprins să-l recunoaştem pe autor, în toate cărţile sale. >>>>

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.