Titlul cărţii transformă în simbol un element al naturii, regina albinelor şi-l adaptează unei idei esenţiale a cărţii, continuitatea vieţii în alt plan, prin moarte, încununarea acestui miracol fiind creaţia. De altfel, această idee poetică, forma fixă a versurilor şi recurenţa unor motive cum sunt câmpia, satul natal, ulmul privit ca un copac simbolic (în realitate, pe cale de dispariţie), moartea, amintirea părinţilor conferă unitate universului poetic al cărţii.
În unele sonete, adresarea către divinitate ca principală caracteristică a rugăciunii se integrează tonului confesiv, dominat de prezenţa implacabilă a morţii. În contextul unei permanente visări pe tema destinului, natura şi satul natal sunt un leagăn al revelaţiei şi, concomitent, realităţi atemporale. Când nu se raportează la divinitate, eul poetic se izolează într-o ipostază aproape ermetică, de tip meditativ, care se defineşte în mod paradoxal prin imagini exterioare ale naturii populate de diverse simboluri, expresii ale unei melancolii reţinute şi ale unui echilibru afectiv impus prin contemplaţie. >>>>
