“A rămas o candelă a inimii mele. Cel care mi-a dăruit curaj şi mi-a vindecat cicatricile, trebuie să recunosc, a fost profesorul şi scriitorul Artur Silvestri, care m-a şocat cu încrederea domniei sale, în potenţialul izvorului meu. Artur Silvestri a fost podul maturizării mele în scris. Artur are calităţi de părinte adevarat – de învăţător. Şi aici ajung la primul nostru mare Învăţător, IISUS, astfel destinul conducându-mă spre izvorul vieţii, începând cu filmul, teatrul şi în final la scrisul celor 10 porunci. (Efectul “Fluture”)

Subscriu acestui gand inaltator al celui care si-a vazut visul implinit, prin aparitia cartii “Intre doua lumi”, la Editura Atticea, 2009 din Timisoara, consilier editorial fiind Domnul prof.univ.George Anca.

O carte dorita, o carte ce a fost plamadita demult.Nu-mi propun de a face o cronica acestei carti cu o grafica excelenta facuta de fiul autorului.Voi insista insa asupra “nasterii” ei. >>>>