Cine va analiza destinul literar al lui Ion Machidon, va constata că se găseşte în faţa unui scriitor exigent, pentru mulţi dificil, apt să fie mereu supus unor noi revizuiri în urma cărora va rezulta considerentul, că tensiunile sale poetice izvorăsc dintr-o profundă vibraţie umanistă. „Menestrel peste păduri”, (vol. III Editura Amurg sentimental – 2006) este conţinutul unui mod emoţional, în care se oglindeşte doctrina personală a poetului, unde se cristalizează atât răul dezagregator cât şi binele recreator, în contextul unui destin dramatic ce i-a marcat încă din copilărie integritatea fizică.
Din acest fond al decantării emoţionale se alimentează unitatea de stil, dar mai cu seamă, obiectivând sentimentele, Ion Machidon face din ceea ce a fost la început, succesiune psihică de momente ireversibile, o trăire consistentă a sinelui, o entitate cu existenţă proprie: „apa în care m-am botezat a fost cu blesteme/ de mi-am pierdut tatăl în plină copilărie/ de mi-am pierdut mâinile ceva mai târziu/ că aşa era în vasul acela scris”. (Apa în care m-am botezat, p.27) Desigur, dispoziţia sentimentală poate avea un stimul obiectiv conştient şi apropiat, ori subconştient şi depărtat, considerând acţiunea creaţiei poetice în ansamblu, mai mult decât ca pe o relaţie de la cauză la efect, >>>>
