sâmbătă, decembrie 5th, 2009


In Primavara lui 2009 Editura Carpathia publica albumul:Artur Silvestri,”Zile de Neuitat.Frumusetea lumii cunoscute”.

Superbul album,ilustrat de Valeriu Cercel,a fost  ingrijit si coordonat de catre Mariana Braescu Silvestri.

Albumul contine pagini de jurnal intim  alcatuite de catre Artur Silvestri intre 1 Septembrie si si 30 Octombrie 2008.Treizeci de zile mai tarziu, in ziua praznuirii Sfantului Apostol Andrei “Intaiul Chemat”,Artur Silvestri  trecea in taramul celalalt.

Acest “album” cred ca reprezinta una dintre caile prin care dimensiunea duhovniceasca  a acestei personalitati,absolut unice in cultura pe care o stiu,poate fi inteleasa.In acelasi timp  aceste pagini de “jurnal” sunt texte   necesare si exemplare celor care nadajduiesc sa  afle,nu o cale,ci Calea.

In aceste pagini Artur Silvestri  arata  felul in care  “Calea” se arata prin contemplarea “naturii”, a celor din imediata vecinatate,de fapt chipul in care  acestea trebuiesc vazute in si intru Dumnezeu.Ceeace demonstreaza aceste pagini, in literatura patristica, se numeste “phisiki” ,adica exact, “contemplarea  naturii”.In acest “album” Artur Silvestri  vorbeste despre  cele care nu ne pot fi luate,despre cele  pe care  raul nu le baga in seama,cele care alcatuiesc “sarea pamantului”.Artur Silvestri ne spune,bland si raspicat,ca Imparatia lui Dumnezeu este cu noi si in noi. >>>>

Dacă  n-ar fi fost preot, autorul cărţii de faţă ar fi fost sacerdot în cuvânt, oficiind la altarele celeste fără  tihnă liturghii de sunete. Dragostea pentru Dumnezeu nu cunoaşte răgaz, pentru că şi El ne iubeşte cu asupră de măsură, fără odihnă şi fără limite.

Şi altfel, cum i-ar putea  mulţumi cineva, pentru Sângele tot, scurs din dragoste nemărginită?

Radu Botiş a ales acest fel de a-şi revărsa gratitudinea, smerenia condiţiei de creatură în faţa Creatorului  a toate.

Şi astfel, nu conteneşte a-I aduce  prinos din cuvintele smulse parcă din inimă. Să nu căutăm, cârcotaşi, pete în soare, că nu sunt. Cu orice fel de dioptrii ne-am uita. Poezia sacră trebuie însă citită cu dioptrii sufleteşti, foarte rare.

Lumina înghite orice urmă de pată, rămâne un alb-infinit, un alb de ivoriu, un alb absolut scufundat în alb absolut, strălucitor şi cald,  care te învăluie blând în mantaua  de raze. Te vindecă de orice prihană, de orice pricină. Îţi alină durerea. Te întemeiază pe trei mari virtuţi: Credinţa, Nădejdea, Iubirea.

Şi astfel, curat ca-n  ziua Botezului, aştepţi mir-ungerea. >>>>