„Eu sunt „istorie” – declară Artur Silvestri în Prefaţa la cartea „Exerciţii de exorcism social, „Hazard dirijat”, lichidatorism şi „vremea Ducăi-Vodă”, carte apărută la Carpathia Press în 2006.
Şi, mi-aş permite, smerită să adaug: Noi toţi suntem istorie. Orice entitate existentă într-un timp material este istorie. Cu toţi alcătuim un Rotund uriaş din Fiinţa Cosmică, din uriaşa Creaţie divină, pe care, Dumnezeu, contemplând-o, la sfârşitul fiecăreia din cele şase zile ale Facerii, a văzut că era bine întocmită, şi că „toate erau bune”. Aşa cum le alcătuise, în perfectă armonie universală – toate erau perfecte. Dar ce nu a fost perfect?
Şi pe Om l-a creat în sintonie cu natura, cu grădina înflorită, în mijlocul căreia creştea falnic, verde, cu roade îmbietoare, Pomul cunoaşterii binelui şi răului.
Călcând interdicţia divină, omul a stricat, a sfărâmat armonia, a distrus echilibrul perfect creat de Dumnezeu, colţul acela de cub ciobit, care-l făcea să nu se mai bucure de perfecţiune.
Extrapolând, până la acea „desluşire de fenomene” de la care porneşte Artur Silvestri în ceea ce priveşte „Faţa imprevizibilă a României”, să aruncăm o privire asupra Cosmosului mic, asupra acelui „Megalopolis valah”. >>>>
