Nu mă erijez în apărător al Melaniei Cuc în faţa celor ce o acuză de faptul că titlul romanului dânsei, Miercurea din cenuşă, apărut la o editură bucureşteană din România anului 2008, a plagiat titlul volumului de poeme al lui Thomas Stearns Eliot (1888 – 1965), Ash-Wednesday (Miercurea de cenuşă), publicat în Anglia anului 1930, pentru că, astfel, crede a se fi raliat unei „mode postmodernist-optzeciste, nouăzeciste etc.“, „modă păguboasă“, fireşte, oricărei lite-raturi (ce permite plagiatul, „rescriitura” cu textul capodoperei clasice / moderne în faţă etc.), indiferent cărui continent spiritual aparţine aceasta. Dincolo de titlul comun, direcţiile – poematic-elioteană şi ro-manesc-melanian-cuciană – sunt diferite şi originale. De aceea nici nu fac vreo paralelă între poemele din cele şase secţiuni ale volu-mului Miercurea de / din cenuşă (1930), de T. S. Eliot, inspirat din Purgatoriul lui Dante, şi Miercurea din cenuşă (2008), de Melania Cuc, roman ce – ca şi anteriorul său roman, Graal (recenzat de noi la vremea potrivită) – îşi are sursa de inspiraţie, ca „Purgatoriu autoh-ton“, în folclorul valah, de unde îşi recrutează eroi ca pelasgo-dacul Făt-Frumos, ca Ana, Manole ş. a., dar şi eroi din basmul cult (Setilă, Harap Alb), ori în euro-asiaticul folclor al vecinătăţilor, de unde îşi ia eroi ca Rasputin, Contesa, Bulibaşa ş. a., fără a-şi duce neapărat Re-ceptorul la „hapul de nitroglicerină“, invocat în finalul cărţii, un final ancorat în telejurnalele crizei declanşate normal / artificial în octom-brie 2008: «– Aşa, demografia iar a crescut. >>>>