Ţin în mâini cu emoţie crescândă, o carte omagială. O bijuterie rară. Inestimabilă. De purtat la piept. Mărturisesc că o deschid cu sfială, aş zice, chiar cu evlavie, parcă vrând să întârzii CLIPA, când mă voi întâlni cu Profesorul. Pentru că, o dată deschisă, nu voi mai avea ce aştepta, dar nici nu mă voi mai putea opri. Simt pe deplin întreaga încărcătură emoţională cu care a fost migălită, gândită, scrisă, iar acum, alcătuită în această superbă formă materială, pipăibilă, mângâietoare. Emoţia mea nu stă locului. Urcă-n obraji, până-n creştet, precum seva cea verde, de la rădăcină spre fruct.
Fiori de Duh Sfânt se revarsă-n torente de tandreţe mătăsoasă, catifelându-mă.
Îi sorb mirosul. Sunt obişnuită cu mirosul cărţilor, pentru că mi-am petrecut întreaga viaţă printre ele. Dar acesta este un miros nedefinit, parcă din tărâmuri necunoscute. Este mirosul amintirii, al evlaviei.
Cartea are un titlul pe măsură. „ARTUR SILVESTRI. Zile de neuitat. Frumuseţea lumii cunoscute”.
Da, într-adevăr, fiecare creator care a trecut, fie şi pasager pe la ARP, poate spune că a trăit „zile de neuitat”, sub blândeţea privirii Profesorului. Ori, mai bine, seri, nopţi de neuitat, când aştepta cu emoţie răspunsul Profesorului, care nu întârzia niciodată. Singura dată când şi-a permis şi a pregetat cu răspunsurile a fost în 30 noiembrie 2008. S-a închis atunci într-o tăcere grăitoare. >>>>
