august 2009


Cartea Arhimandritului Timotei Aioanei, „Aduceri aminte despre oameni şi locuri din ţinutul Fălticenilor” (Ed. Muşatinii, Suceava,  2008), apărută cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, este o bijuterie şi o minune editorială, un obiect de artă de colecţie şi o operă  de literatură  memorialistică de ţinută. La reuşita sa a participat cu grafică sora Simona Bucan de la Mănăstirea Stavropoleos, iar coperta este furnizată de pictorul Vasile Ilucă – Vedere generală cu biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel – la Rădăşeni, 2001.

Prin această carte, şi aproape că fără o intenţie literară, ci mai mult enciclopedist localist-cronicărească, s-a născut, totuşi, un scriitor veritabil, ce vine pe filonul tradiţiei marilor povestitori şi cronicari moldavi. E o certitudine că la anul două mii nouă, în ziua de cincisprezece al lui ianuarie, un condeier hăruit, exersat deocamdată în hamurile prozei scurte, izbucneşte la Lumină, trăgând mai departe către glorie ţinutul predestinat al Fălticenilor, ce îi dăduse culturii române, înainte, pe Sadoveanu, Eugen Lovinescu, Monica Lovinescu, Vasile Lovinescu, Anton Holban şi încă atâţia alţii. Miza evocatoare a ţinutului rădăcinilor este una morală, scriitorului potrivindu-i-se hlamida abordării est-etice a încleştării cu literatura:  „Fălticenii, cu ani în urmă, era un loc în care oamenii trăiau frumos, comunicau, se cunoşteau, vorbeau între ei şi se bucurau măcar la o simplă întâlnire” (p.215). Menţionând aceasta, situăm de fapt, prin perspectiva dualităţii etic-estetic, atitudinea autorului faţă de civilizaţia contemporană ce este dominată de consumerism şi post-modernitate, sinonime cu disoluţia omului spiritual şi îndepărtarea omenirii de Dumnezeu. >>>>

Lirica noastră, mai ales în deceniul din urmă, cunoaşte o puternică polarizare: între poezia senzualistă, pe de o parte, şi cea a  recluziunii, a meditaţiei transcedentale, a sentimentului religios. Posiblitatea de a exprima, prin artă, un univers tematic hrănit de religie a constituit, de-a lungul vremii, la noi şi pretutindeni, o preocupare permanentă. Unele dintre cele mai importante opere – din variate ramuri  (arhitectură, plastică, muzică ori litertură) – au găsit  mijloacele expresive potrivite şi au  transmis,  “suflet de la suflet” , bogăţia trăirilor pe care sacrul le  trezeşte.

De un timp, literatura română s-a îmbogăţit cu numeroase înfăpturi de factură spiritual-mistică, ce tind să elimine, după 1990, un gol, pe care anii de prohibiţie şi orientări strict materialiste îl lăsaseră . Cum foarte bine se ştie, însă, calitatea superioară, în sine, a temei nu conferă, neapărat, statut estetic  unui text, adeziunea la valorile religiosului devenind  act artistic doar în măsura în care elanul  e transpus sensibil în limbaj specific. >>>>

Am avut bucuria de a-l cunoaşte pe tânărul poet basarabean, Petru Botezatu, la cea de-a zecea ediţie a Concursului Internaţional de Creaţie Literară „Veronica Micle”, Concurs organizat de către Despărţământul „Mihail Kogălniceanu” ASTRA Iaşi în colaborare cu Despărţământul „Timotei Cipariu” din Blaj. I-am citit poeziile care m-au impresionat, i-am vorbit doamnei Silvia Pop despre acest talent deosebit venit de la Cahul şi am constatat mai apoi că Petru Botezatu a fost premiat la Concursul nostru. M-am bucurat foarte mult pentru această fericită „întâlnire literară” şi nu mică mi-a fost mirarea când l-am cunoscut, la Iaşi, cu ocazia decernării premiilor.

Poezie de mare sensibilitate artistică, fremătând de dorul întâlnirii cu Cel care este Iubire, poezia lui Petru Botezatu îşi găseşte expresie adâncă în sufletul lectorului avizat. Motivele şi temele religioase, în deplină alternanţă cu cele literare, sunt strânse într-un buchet de poeme pe care autorul le-a scris de curând şi mi le-a trimis la Blaj, făcându-mi o mare şi frumoasă surpriză.

Crăciunul este imaginea rustică a bucuriei Naşterii Domnului care, o dată cu frumuseţea colindelor tradiţionale, aduce şi Vestea Minunii din Betleem. Subliniind atât de sensibil bucuria de nespus a Sărbătorii, poetul devine „vocea” care colindă Imnul Naşterii în sufletele noastre, aducându-ne Vestea cea minunată: >>>>

După lecturarea poemelor cuprinse între copertele cărţii semnată  de Paul Polidor, „Pe autostrada socială:utopie şi critică” (Editura Asociaţiei Culturale Iulia Haşdeu – Bucureşti –) am constatat trista existenţă a unui caracter nonconformist faţă de revărsările sociale. Precum eretele napoleonian, capabil de voluptatea altitudinii, – aşadar un viguros elan al gândurilor – distigem conexiunile versului polidorian ce provin din contextul socio-ideologic al epocii noastre, conturându-se dialectica ironiei prin ricoşeu, amintind aici, din seria specifică, titlul „Public americănesc” (o altă meserie nouă) citez: „La ce-aude pe bandă/ El râde, că e comandă” p.42; continuând a fi în dezacord cu condiţia vasalităţii democrate, va puncta fără echivoc: „Stăm cu Euro-n gând/ Cu Dolaru-n şa/ Sunt tot lanţuri de fier/ Ori de catifea” (Muncă şi utopie,p.38)

Poezia simplă, directă, unde orice formă adoptată are o semnificaţie, un sens format, demonstrează o tensiune spirituală specială. Chiar şi ritmicitatea, aliteraţiile din actul poetic, străbate intensitatea trăirii în alternanţa vocală a recitării, determinată de tempo-ul fiecărui vers. Astfel,  tonica într-un acord perfect, ne dă o mai mare plăcere a echilibrului prin unitate melodică şi unitate ritmică în dispunerea cadenţelor şi alternarea tensiunilor. >>>>

„Ştiu, vom muri,

dar câtă  splendoare!”

spunea poetul Daniel Turcea în moto-ul pe care autoarea şi l-a ales pentru a-şi prefaţa volumul „Îngerul Esteban”, elegie pentru violoncel şi pian.

Să  înţelegem din acest enunţ că  viaţa de aici e doar o aparenţă a vieţii adevărate, a celei veşnice şi împlinite, e doar un popas pentru cugetare, o intersecţie din care omul îşi va hotărî singur calitatea şi înălţimea zborului.

La capătul acestei aventuri din clipa freatică  se deschide larg şi pentru totdeauna câmpia înaltă şi neistovită  a slavei dumnezeieşti.

Cu toate acestea, cred că e bine să ştim că, chiar şi cea mai de neclintit opţiune se naşte din îndoială, şi că, la urma urmei, dramatismul marilor angajamente îşi are ca sursă faptul de a renunţa la o valoare în folosul alteia. Sigur că astfel, dimensiunea triumfală, cea a divulgării, va fi poemul, iar cea lăuntrică, sfâşietoare şi dubitativă va fi a elegiei grave şi surdinizate, în acorduri de violoncel şi pian.

Şi iarăşi va trebui să afirmăm că tema esenţială a acestei destăinuiri poematice, cu tonalităţi de lied şi amplitudini de epopee, este cea a confruntării dintre sacru şi profan. Fiind vorba de un poem spiritual victoria – nu ştim cât de reală! – va aparţine dimensiunii sacralizante. >>>>

Piesa “Un loc pentru fiecare” face parte din genul de Teatru-dezbatere, teatru-document, angajând conştiinţa spectatorului sau a cititorului şi obligându-I să se implice în desfăşurarea acţiunii, să ia act de greşelile istoriei dar şi de ticăloşia celor care au provocat daune fizice şi morale de nereparat, semenilor lor.

Şi pentru că justiţia civilă, pângărită de jocul perfid al istoriei şi constrânsă de un regim totalitar nu şi-a mai îndeplinit menirea sacră de a împărţi dreptatea imparţial, săvârşind erori şi trimiţând la ocnă suflete nevinovate, omului nu i-a mai rămas decât să se încredinţeze Justiţiei divine, Tribunalului Suprem, din faţa căruia nimeni nu se poate sustrage.

Astfel, călăii ajung să-şi ceară iertare şi să implore îndurarea propriilor victime, căci mustrările de conştiinţă şi regretele tulbură şi pot duce pe vinovat în pragul nebuniei.

Este vorba de un război mai aprig şi mai perfid decât cel abia încheiat, atât de subtil încât omul nu mai ştia la ce să se aştepte nici chiar din partea casnicilor săi, când cel de aproape devenea duşman, în stare să te vândă.

Acţiunea se petrece aşadar, la marginea pădurii Drăguşanilor, la câţiva ani de la instaurarea regimului comunist, perioadă dificilă şi tulbure din punct de vedere politic, când drepturile omului au ajuns o adevărată batjocură, balanţa dreptăţii înclină după cum ajunge unul sau altul la putere. >>>>

Ajuns la a şaptea apariţie Almanahul Oamenilor de Afaceri,2009,editat de Asociaţia Patronilor şi Meseriaşilor şi publicaţia Tribuna Afacerilor,în concepţia şi coordonarea scriitorului Ion Constantinescu şi Cristian Iosip,are un bogat şi variat cuprins din toate domeniile de activitate.

Almanahul se deschide cu Puncte de vedere ,articol semnat de ec.Augustin Feneşan, preşedintele A.P.M.Cluj,urmat de Privire spre viitor de prof.univ.dr.Gheorghe Postelnicu în care analizează prognozele şi fenomenele economice şi nivelul de dezvoltare la care am ajuns.Ion Daniel Lăcusteanu  în articolul Afacerea-un hobby? Acordă sfaturi pentru deschiderea unor afaceri şi paşii care trebuiesc urmaţi.În Tehnologia şi filosofia prof.dr.ing.Virgil Moldovan subliniază că tehnologia nu poate fi concepută ca evoluând în afara actului de creaţie umană,iar aceasta conduce la modificarea relaţiilor socio-umane,cu implicaţii privind calitatea vieţii.Prof.univ.Emil Luca în amplu studiu Bune şi rele despre organismele modificate genetic explică pe larg ce sunt organismele modificate genetic ,cum au evoluat ele,opinii favorabile OMG,opinii împotriva OMG,arătând că Uniunea Europeană obligă etichetarea acestor produse,pentru prevenirea consumatorului.Ion Constantinescu analizează relaţiile dintre Patronat şi salariat,şi rolul patronului în menţinerea unor relaţii umane şi productive cu salariatul său.Documentarul lui Ioan Benche intitulat România în patrimonial mondial cultural şi natural UNESCO jalonează importantele obiective istorice,naturale şi de cult din ţara noastră care fac parte din patrimoniu UNESCO.Cristian Iosip în articolul A fi creştin European în faţa lumii dezbate problema creştinismului ca adiere universală care a ajutat şi ajută la dezvoltarea culturii şi civilizaţiei.Interesant articol semnază Dr.Ionuţ Ţene intitulat Repere slave în etnogeneza românilor unde analizează realitatea şi rolul migraţiei slavilor pe teritoriul vechi al Daciei.Juristul Ion Ghercioiu întro reflecţie de cititor abordează tema La ce-ţi foloseşte lectura unei cărţi?Concluzionând că un glas etern în spaţiu rămâne cartea,un teribil izvor de cunoaştere,cel mai durabil monument,chiar dacă este făcut din hârtie. Al.Florin Ţene în articolul Liga Scriitorilor-o alternativă în promovarea literaturii prin descentralizare face o retrospectivă a activităţii acestei organizaţii profesionale pe anul 2008. >>>>

Tonurile vibrate ale acestei poezii doldora de „şoapte lirice învăluitoare“, cum ar spune Vladimir Străinu, sunt melanco­lice şi atitudinale. Simbolistica predilectă, aici, este oarecum complicată. Poezia din acest volum, al treilea, îşi găseşte expresia într-o metrică inedită (originală), iar versul „cade“ abrupt de la înălţimea privirii scrutătoare superlucidă, cu vir­tuoase alternanţe de ritm lunecător.

Poetul Raul Constantinescu ştie care sunt limitele parabolelor şi vorbeşte despre acestea, înfaţişându-l ca pe un izvor a cărei apă mărturiseşte vizionarismul poetic, precum şi sensurile filozofice. El cultivă prospeţimea semnatică a senzaţiilor, dar şi exaltarea mediu­lui interior-înconjurător, silindu-se a nu uita aproape nimic, printr-o repetiţie redundantă, devenită un mod de a fi, un stil care fixează atenţia, o per­cepţie obsesivă.

„Pe tron de smârc şi de păianjeni/ se lăfăie-n purpur sil­nicul şarpe/ la origini ovaţii şi aplauze-n beznă/ veninu-şi umflă-n fălci jivina/ în vârful piramidei se îmbuibă/ duhori răspândind până la ceri aerul otrăveşte-n huzur/pentru o mie de anii imperiul balaurului roşul cu treisprezece capete scuipă venin/ lumi înecând, înghiţind/ caracatiţa întinsă din est în vest/ visează universul întreg să îmbuce…/ … daţi şarpelui locul predestinat/ prăpastia la cub la pătrat. (Silnicul şarpe) >>>>

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.