Melania Cuc, prozatoare de excepţie, unicat, aşa cum fiecare scriitor ar trebui să fie, îmbină în mod spectaculos realul cu fantasticul.
La început ai crede că scriitoarea Melania Cuc trebuie doar să pocnească din degete şi ideile îi vor cădea cu slugărnicie la picioare. Aceasta fiindcă domnia sa deţine măiestria de a trece cu rapiditate de la un tablou la altul, menţinând totodată curiozitatea cititorului pentru esenţial.
Când spun despre proza Melaniei Cuc că este o îmbinare a realului cu imaginarul, nu mă refer la o fantasmagorie, ci la un imaginar bazat pe o conoaştere temeinică, prin studiu, a fenomenelor divine. Subtil, prin proza sa autoarea face trimitere adesea la Biblie – Cartea Cărţilor – chiar de la primul capitol intitulat “Facerea Lumii”, când Dumnezeu L-a creat pe Om după chipul şi asemănarea Sa, L-a înzestrat cu diverse calităţi, dar L-a şi investit cu puterea de a stăpâni toate fiinţele pământului. Stăpânirea se va face prin superioritatea gândirii, prin înţelepciune. Ne-o demonstrează cu prisosinţă unul dintre personaje denumit Mutu, persoană respinsă de societate datorită urâţeniei trupeşti, dar şi datorită faptului că nu poate vorbi. Mutu, însă, deţine înţelepciunea ca dintr-o haită de lupi să facă animale supuse, alături de care îşi va duce existenţa, chiar dacă Dumnezeu a sortit ca omul să trăiască în comunitate şi să se iubească unul pe altul. >>>>
