Cronicarii secolului al XVII-lea au promovat ideea originii romane (latină)a poporului din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Această visiune a fost receptată de cultura românească şi păstrată până astăzi. (M. Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-han, Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, 1980, p. 85).
Moştenirea geto-dacică în cultura noastră a fost promovată pentru prima dată de Dimitrie Cantemir cu un secol mai târziu, aducând argumente asemănările unor cuvinte din limba română, însă, insistând pe superstiţii şi mitologie, subliniind”cultul străvechi al Daciei”. (Descrierea Moldovei deD. Cantemir”).
In a doua jumătate a secolului XIX, ideea latinităţiii este promovată cu asiduitate ca”cea dintâi mare aventură spirituală a Ardealului”(Lucian Blaga, Şcoala ardeleană-latinistă, în Vremea, nr. 726 , din 28 XI, 1973, p. 7), iar B. P. Haşdeu, încă tânăr fiind, (186o), prin articolele sale insistă asupra problemei dacilor, (Perti-/au dacii?), arătând că Traian a subjugat numai daci, nu i-a exterminat în războaiele cu romanii. Interesul asupra soartei dacilor l-a avut şi Vasile Pârvan, care în Getica(1926)încearcă să analizeze protoistoria Daciei. Această nouă orientare a fost promovată, pe plan literar, de revista Gândirea, ce a apărut prima oară la Cluj, care a publicat în 1921 un articol semnat de Lucian Blaga, intitulat simtomatic Revolta fondului nostru nelatin. (Gândirea, I, 1921, nr. 10, p. 181-182, studiul este reprodus în Ceasornicul de nisip, 1973, p. 47-50). In Isvoade(1972, p. 17o)Lucian Blaga pune un accent deosebit pe dacismul nostru. Insă, tot el recunoaşte mai târziu că acest articol are stângăcii juvenile. Tot în acest context filosoful afirmă că orgoliul latinităţii noastre e moştenirea unor vremuri când a trebuit să suferim râsul batjocoritor al vecinilor, care cu orice preţ ne voiau subjugaţi. Astăzi e lipsit de bun simţ. (L. Blaga, Iyvoade, 1972, p. 17o). >>>>
