Se află în librării volumul de debut Sărbătoarea efemerului de Dana Dânşoreanu, scoasă de sub teascurile Casei de Editură Dokia Cluj-Napoca, 1997, cu o postfaţă de Radu Creţu.
Cartea, care se deschide cu un moto din „Sunt spiritul adâncurilor”, de Nicolae Labiş, cuprinde 48 de poeme de o voluptate controlată şi reflecţie ce ne revelează o inteligenţă lirică.
Sinceritatea trăirilor ce străbate din poeme freamătă de senzualitatea imaginaţiei, din care irup întrebări. „Ce e viaţa? Ce e moartea?/ Ce sunt eu?/ De unde am venit? De ce pleca-voi, oare? Când în jur e amăgire / Nimic definit, fiasco, nebunie sau descoperim versuri ce declanşează un elan meditativ: „Efemeritatea siguranţei, nimic nu-mi garantează elanul vieţuirii, aceeaşi noapte continuă mă locuieşte, sensul e doar derulare, aici mă identific, în spaime, mizerii şi sudoare”.
Cert este că poeta Dana Dânşoreanu este o nostalgică, al cărei eu declanşează viziuni lirice cu sensuri morale în care se încheagă raporturile fiinţei cu lumea. Abstract, definesc trecutul şi totuşi, o rază de soare pătrunde în yala sufletului tău, dorinţa stării neelucidate, sau continuă trăirile în nostalgia spiritualităţii şi elanul purificării „implor înţelegere, sper să nu fie un vis dus de prezentul stării de maturitate”. Volumul de faţă este o confesiune lirică cu un ingenios scenariu liric, deşi nu atât construcţia lucidă dă coerenţă versurilor, cât permanenta stare de criză, resimţită acut: „Descriu o suferinţă adâncă şi neştiută, în inima străină a corpului de gheaţă, sau sentimente inefabile ca „ard” în „flăcările” iubirii „Îţi caut faţa în noapte, obrajii şi fruntea încrustată de dureri,s-o iei în mâini, sub stropi de lacrimi, alungându-mi singurătatea, simţământul iubesc”. >>>>
