Ceea ce m-a atras de la început la noua carte de proză a lui Gh. Mincă a fost titlul, inspirat ales de ziarist spre a sugera cititorilor avalanşa de trăiri intense pe care actualitatea ni le prilejuieşte mai mult sau mai puţin involuntar, făcând a doua zi loc altora şi tot aşa până când, privind cu mirare detaşată înapoi, printr-un efort axiologic găsim înşine emoţionante unele dintre aceste efemeride ale cotidianului depăşit. Rămân impresii plăcute de viaţă trăită la înaltă tensiune şi experienţa care maturizează şi transformă în înţelepciune „amintiri ce nu mai dor”.
Impresionează marea diversitate tematică a „frânturilor de viaţă” cuprinse în carte, „pilule” de una, rareori două pagini, ceea ce îndreptăţeşte presupunerea că unele din ele au văzut lumina tiparului ca foiletoane în paginile ziarului buzoian la care trudeşte autorul. Cu emoţie, înţelegere şi umor, acesta scrie despre întoarcerea în copilărie şi acasă, despre pregătirile de Crăciun şi, implicit, despre iernile, zăpezile şi colindele de altădată şi de azi, despre oamenii aleşi pe care i-a cunoscut, cărţile care l-au marcat, dar şi despre „calendarul” beţivilor, despre cum e privită hoţia, despre viaţa suburbienilor, despre Veta şi Mitică cei de azi, despre soacra prototip, despre capra vecinului şi nunta de cartier, despre călătoriile făcute sau ratate, despre cârciuma de ieri şi barul de azi etc., etc., etc. Slalomul printre banalităţile cotidianului nu exclude „blânda batere de aripă a Necuprinsului” sau încercarea de a afla „cheia uşii de la camera din care năvăleşte peste noi răul”.>>>>
