Aflată la al doilea volum de versuri, Silvia Lozovanu este deţinătoarea următoarelor premii: Premiul pentru debut în volum acordat de Fundaţia Culturală “Alice Voinescu” şi Editura “Prier”, 1997, în urma căruia a apărut volumul de versuri “Ţinta fugind după glonte”, (1998) şi premiul II al revistei “Limba Română” (1999).
În volumul “Înotăm prin oglinzi”, Editura “Augusta”, Timişoara, 2000, Silvia Lozovanu, ab initio, de la titlu, ne avertizează asupra conceptului oglindirii imaginii ca dublare a eu-lui în diferitele ipostaze ale trăirilor. Găsim la poetă o tensiune mai adâncă, între spirit şi trup: “Căutăm nişte fântâni pe corp / am găsit doar două / izvorând numai uneori / şi atunci apă sărată” (“Autoportret”). Inversarea planurilor pace poemul mai visceral în care se resimte cerebralitatea ca presiune convenţională. Sevele fiinţei sunt căutate, în plasma organi-cităţii pure, nealterate de canonul existenţei. O radiografie a timpulului disecat chirurgical, în căutarea reflecţiei acestuia ca răspuns la vibraţiile întrebărilor existenţiale: “târziu celuilalt timp înfrunzeau / (cine ştie poate când / va fi developat negativul!) pe-o muchie de apus / clipa stă ca un suflet / în palma muribundului” (“Înfrunzirea timpului”).
Scenariul este ingenios, deşi nu atât construcţia lucidă dă coerenţă versurilor, cât permanenta stare de criză, resimţită aproape visceral. De aici provine şi confesiunea frenetică aşezată în planuri diferite pentru a realiza catoptrică imagini a interiorităţii sub forma retoricii impetuoase: “de lumină / sau dacă … / făceau demonstraţii / proslăvindu-i pe acei / de au cucerit / bezna întunericului” (“Cârtiţe mo-derne”). >>>>
