Precum „Mirii înstelaţi” ai lui Cezar Ivănescu (!Miri Înstelaţi, Miri Înstelaţi,/ încununaţi, surori şi fraţi!// !Ţară de Aur sferică,/ a Domnului Biserică!// !în Ţara mea în toamnă vin,/ nu am plânsoare să mă-alin,// nu mă mai poate alina/ frunza pe ram, de aur grea!// dumnezeiesc e-acest tărâm,/ eu de plânsoare mă sfărâm!// !acest Ierusalim ceresc/ în care urlu şi jelesc!// !Miri Înstelaţi, Miri Înstelaţi,/ în ţara mea martirizaţi,// ori otrăviţi, ori spânzuraţi/ Miri Înstelaţi, Miri Înstelaţi!”) – într-o nuntă celestă, poetul Constantin Ghiniţă se regăseşte într-o stare de Nuntă continuă. Nu atât de festin pantagruelic unde se benchetuieşte până la pierderea conştiinţei, ci într-un fantastic banchet de cuvinte înmiresmate care-l împodobesc pe autor precum cămaşa de ivoriu în care Mirele ceresc îşi aşteaptă mireasa, cântându-i Cântarea Cântărilor.

O sărbătoare iluminată şi iluminantă, cu valoare de Înviere, de Înălţare, de Pogorâre de Duh, de seri feriale şi de zoriori de duminică.

Poetul? Un peregrin prin (Răs)Cruci, pe cărări şi poteci bătute şi abătute, ori, dimpotrivă, virgine, un călător obosit-neobosit care nu se opreşte din drum nici în somn pentru că ştie că DRUMUL, CALEA sunt esenţiale pentru atingerea ţintei finale: „şi bat să mi se deschidă şi bat/ şi caut să aflu şi caut mereu/ prin oglinzi şi prin ziduri m-ascult/ să m-audă-n sfârşit Dumnezeu/ să mă vadă că-s treaz de demult” (Uşa cu Cheia Dincolo).

Dar care ar fi pricina acestei continue peregrinări pe „drumuri, cărări, poteci”? Şi toată această ardere-zbatere „la stânga, la dreapta,/ înot” – pentru că trebuie să aibă un sens: „Noaptea/ cu labirinturi mă-ncearcă întruna”.

Un singur reazem în această continuă încercare şi mişcătoare întindere de nisip: „Noroc că veghindu-mă Cartea/ încropeşte în mine furtuna.” (Uşa cu Cheia Dincolo).

Poetul, în zbuciumul său pregătitor pentru Marele Zbor, nu doreşte decât: ureche să am pentru-Acolo/ şi ochi să pătrund mai Departe/ Uşa cu Cheia Dincolo/ Poarta cu cifrul de Şapte/ în drum sunt spre Tine şi strig/ oprind câte-o stea căzătoare/ căci, Doamne, mi-e cald şi mi-e frig/ de-atât timp călcat în picioare.” (Uşa cu Cheia Dincolo). >>>Cezarina Adamescu>>>