“Doar consistenţa de um-bră a păsării/ ce-ţi cade pe cap răcoroasă,/ în pacea unei zile de vară…/ O asemeni cu valul subţire/ de apă a lacului noapte în flux/ uşor revărsat peste ţărmuri;/ cu stelele invizibile ziua./ Apoi odihna în patul/ în care trupul sub tine cade/ ca un veşmânt.” (Umbra păsării)
O sintagmă emblematică rezidă într-un univers obsesional, unde se desfăşoară un delicat ritual de aspiraţii ori de combinaţii metaforizante.
Poetul arădean Vasile Dan îşi precizează chiar din titlul volumului său “Nori luminaţi” vizionarismul, dându-i tonalităţi reflexive, accentuând o largă deschidere cosmică. Dar, dacă poezia sa trimite, volens-nolens, spre un anumit moment poetic lângă care poate fi situată, important e pentru lector că ea a ajuns la un statut propriu, de sine stătător, la o nuanţă originală de manifestare: “Dar trupul uşor al unei tinere femei lehuze,/ aproape imponderabil, de un alb clar,/ cum pluteşte peste pământ/ legat de căruciorul înflorat cu copilul său adormit,/ e o forţă centrifugă în lucruri, bate un vânt care smulge/ frunzele pomilor ca pe un stol învolburat de vrăbii în april,/ firma tipografiei şi pe cea mai veche caravană a circului/ mare din piaţetă;/ e, dar, ora amiezii, fetiţa poetului ţine pentru o clipă/ în mână tulpina cu globul pufos al unei păpădii,/ apoi începe să plângă, cu arătătorul ridicat şi pustiu/ în văzduh.” (pag.33)
Temperament calm, echilibrat, dar nu lipsit de forţă, Vasile Dan (director al revistei de cultură “ARCA”) vine în aria lirismului cu o conştiinţă sigură a chemării sale de poet mo-dern, menţinându-se între “hotarele” sugestiei; astfel, reuşeşte să elimine convenţionalismele şi inerentele insistenţe discursive, uşor supărătoare şi – de ce nu? – alunecătoare în derizoriu sau ambiguitate: >>>Victor Sterom>>>
