Cele 43 de micro-poeme din volumul cu un titlu simtomatic Roua din cerneală, de Ioan Cărăşel, (metaforă pentru curăţenia scrisului său),Editura Clusium ,ne descoperă un poet sensibil,care ştie să calculeze cu fineţe gestul liric pentru a-i da pregnanţă.Regimul psihologic e acela al armonizării valorilor sempiterne ale naturii cu trăirile sale:Vreau drum să fiu/să-mi zburde-n spate mieii,/iar nopţile să cânt din fluier-/la doina lui,să se aline zeii.(Portret).
Nostalgia unor vremuri trecute şi trăite pe meleagurile moţilor este adusă,uneori,în prim-plan,printr-o scenografie schiţată original şi prin reflecţii limpezi:La Baia/Lângă-un drob de aur,/ Mi-ai trecut prin linişte/Târziu,(Acolo).Catrenele sunt adevărate clic-clacuri ale unui aparat de fotografiat care surprind trăirile de-o clipă într-un tărâm anistoric,pe un halou al mitului:De câte ori ating o creangă,/Sărut fulgerul tulpinii,/Aştept atunci să mă culeagă/Din ape,îngerii luminii.(Sărut).Poemele sunt scrise în registru patetic pentru ca poetul să retrăiască un trecut glisat pe un suport al amintirilor.Inflexiunile romanţioase nu lipsesc şi ele par a avea un rol incantatoriu.Cu tot amestecul de recuzită vetustă împletită cu substanţa modernităţii poeziei contemporane şi de rememorare exaltată,Ioan Cărăşel are.totuşi,o prospeţime a imaginaţiei şi o percepţie frustă a materialităţii răvăşite:Prime-mi ruga,Doamne/La crucea lui de piatră/între ascunse taine,/primeşte-mă în vatră.(Arieş).
Seducţia temelor morale şi spirituale despre moţi şi munţii lor în contact cu eul poetului scurtcircuitează dând naştere flamei care iluminează pe dinăuntru sufletul poetului şi poezia sa,chiar dacă nu întotdeauna trairea autentică reverberează pe aceeaşi lungime de undă cu emisia lirică.Însă,Ion Cărăşel rămâne un poet al moţilor din călindare/Ducând cu ei istoriile străbune/Şi Iancu vine între ei călare/Cuptor încins,de rugăciune.(Rememorări). >>>Al. Florin Ţene>>>
