Pentru poetul MIHAI ŢOPA, metaforic vorbind, totul pare a fi posibil: până şi razele de lumină pot avea umbră, după cum şi soarele are pete. După cum afirmă autorul în moto-ul cărţii: „Prezenta carte reprezintă un snop de raze de lumină, la umbra cărora am stat, am cugetat şi am scris…” Acesta ar fi unul din tâlcurile titlului antologiei poetic: „Printre raze de lumină” apărută recent, (în anul 2008) la editura Mirton din Timişoara. Volum a fost precedat de multe alte poezii răsfirate prin paginile revistelor „Literatura şi arta” din Chişinău, „Tibiscus” din Uzdin, „Familia” din Petrovaselo (Iugoslavia), dar şi în cele din Timişoara: „Anotimpuri literare”, „Nădejdea noastră”, „Vrerea”, „Orient latin”, „Coloana infinitului”,„Catharsis”, „Clio” etc. A mai publicat şi cărţi de poezie şi de eseuri dintre care amintim: „Călătorii imaginare”, „Aşa vă place istoria?”, „Doamne fă să-ngeţe timpul”, „Versuri de bunic”, Mirajul luminii” etc.
Născut în comuna Lipnic din judeţul Soroca-Basarabia în 1933, poetul a urmat liceul Traian Doda din Caransebeş, judeţul Caraş, apoi Institutul de căi-ferate din Bucureşti. A lucrat ca inginer feroviar la Regionala C.F.R. din Timişoara până la pensionarea sa în 1991.
Încă elev fiind începe să scrie şi să publice versuri, sub îndrumarea atentă a poetului Alexandru Jebeleanu, iar la Caransebeş a condus un cenaclu literar.
Cartea de faţă cuprinde versuri rimate ce parafrazează cuvinte care ne rămân în memorie după lectura poeţilor – pe drept cuvânt socotiţi „canonici” din literatura română şi din cea universală. La încept sunt pomeniţi cronicarii: „Biruit-au gândul…” / Scrie cronicarul: / iară eu ca dânsul / am, voit să fiu, …”
Mai încolo, este consemnat în versuri chipul poetului naţional: „A vorbi prin cuvântul / lui Eminescu / înseamnă a duce lumină / până departe, / pe unde noaptea / cu ziua se-ngână.” Sunt evocate apoi momente biografice, mai ales cele legate de truda zilnică la ziarul „Timpul”: „repede trecuse vara. / S-a schimbat şi anotimpul. / Lucru-i mult, ţigări, cafele, / telegrame şi misive.” >>>Florin Contrea>>>