Mărturisesc a mă număra printre numeroşii cititori tradiţionali, care preferă cartea tipărită pe suport de hârtie. O poţi lua cu tine în concediu, în metrou, te poţi refugia cu ea în parc, în pat sau pe fotoliu, făcând sublinieri sau adnotări marginale după dorinţă. Bibliotecile şi arhivele m-au obişnuit cu „me doiurile” (mâna a doua), adică cu acte, manuscrise şi publicaţii foto sau xerocopiate. De nevoie, am trecut mai nou la „răsfoirea” presei pe Internet şi la cartea „electronică”. Aşa am citit romanul de mai sus, „publicat” pe www.editura-online.ro, înţepenind două zile întregi în faţa calculatorului.

Descinzând din Pârscovul Buzăului, autorul este un harnic dascăl de româneşte şi un neobosit organizator de manifestări culturale judeţene şi naţionale închinate marelui său consătean şi înaintaş – Vasile Voiculescu. A cochetat şi a debutat în tinereţe cu poezie, a publicat în 2006 romanul „Vâsla de sare” şi în 2007 „14 povestiri”, parcurgând deci un drum literar atipic, căci – de obicei – se ajunge la poezie după proză, iar la roman după ce ţi-ai „făcut mâna” cu nuvele şi povestiri. Modestia, sensibilitatea şi înzestrarea artistică aparte l-au făcut pe autor să sară şi să inverseze etape pe care alţii le parcurg într-o întreagă viaţă literară.

Tema romanului „Tânărul Veronel” este inadaptarea şi supravieţuirea sub comunism. Avem o poveste tristă spusă la persoana I de către protagonist – matematicianul Valentin Balotă, un fel de alter ego al autorului. Un destin nefericit s-a abătut ca un vânt tragic peste acest neam de oameni din Bădila Pârscovului. Morbul inadaptării sociale conduce la ratare sau la dispariţie tragică pe bărbaţii acestui clan, mai toţi înzestraţi peste media obişnuită. Atavismele spiţei acumulate şi potenţate în contemporani îi mână ca într-un marş al rataţilor spre trecut: „Pe Valentin Balotă îl cheamă Ion Badiu, pe Ion Badiu – Dumitru Burlacu”. După ani de tribulaţii dezamăgitoare, întors şi stabilit în Bădila natală ca profesor de matematică, personajul principal constată din nou că „seamănă tot mai mult cu bărbaţii din familia sa. Putea deveni ce fuseseră aceştia: Dumitru Burlacu, străbunic, împuşcat în ziua de 20 octombrie 1900 în apropierea primăriei din Bădila, Vasile Badiu, bunic, mort la Prut în războiul anticomunist, Petre Balotă, unchi, rănit mortal pe Tisa în războiul antifascist, Ion Badiu, frate de mamă, decedat în condiţii suspecte în satul Poeni, în apropierea unei cunoscute puşcării (unde se stabilise ca profesor de istorie cu domiciliu forţat, n. n.), bunicul Anton, arestat şi torturat în 1963, Nicolae Balotă, tată bun, deţinut politic, mort un an mai târziu la Mândreşti…” >>>Ilie Mândicel>>>