Aurel Brumã ocupã, în spaţiul vieţii culturale ieşene şi moldave, un loc bine definit. Vocea sa cu timbru învãluitor este familiarã, de multe decenii, ascultãtorilor fideli ai postului de radio Iaşi, iar talentul sãu literar i-a adus, în epoca postdecembristã, consacrarea ca mânuitor al condeiului.

Volumul sugestiv numit Atins de aripã de înger (Ed. Performantica, Iaşi, 2008) este reprezentativ pentru autorul sãu, om de radio şi scriitor deopotrivã. Noua carte valorificã disponibilitãţile – sau tentaţiile – creatoare ale lui Aurel Brumã, în genuri şi specii diverse, într-o manierã suficient de concentratã şi de concludentã, în ciuda scepticismului pe care îl poate produce în ochii unora o asemenea amalgamare de aptitudini concentrate între douã coperte. Cartea se deschide cu un prolog şi se încheie cu o postfaţã, între care autorul plaseazã, în mod cumpãnit, trei segmente distincte, corespunzând înclinaţiilor / preocupãrilor sale predilecte: unul liric (Cartea de poezie), altul epic (Cartea dublelor ipostaze), iar al treilea jurnalistie (Starea de graţie).

Dominantã pare a fi vocaţia liricã, prezentã în toate manifestãrile autorului, fie cã este vorba de emisiuni radio, de eseuri, parabole ori prozã umoristicã. Aurel Brumã se pricepe sã scrie versuri frumos rotunjite, drept expresie a unei sensibilitãţi autentice, pãşind mai departe pe fãgaşul literaturii cu specific românesc şi colorit pitoresc, cultivate în secolul trecut de poeţi cu nume respectabile, precum Voiculescu, Arghezi, Pillat şi alţii. O stare de graţie doreşte sã acrediteze autorul în poezii care contureazã imagini familiare ale spaţiului moldovenesc, de la ţarã sau de la oraş, peste care şi-au lãsat amprenta anii care au trecut şi care au modelat subtil atât sufletele, cât şi mediul ambiant, fãcându-le de neconfundat în lumea româneascã. Poetul sesizeazã şi redã atmosfera caracteristicã Iaşului şi consacrã versuri unor locuri care, nefiind plasate în centrul istoric al oraşului, nu sunt mai puţin emblematice, precum crâşma de la Bolta Rece, unde ecoul paşilor lui Eminescu şi Creangã, din epoca de aur a Junimii, mai stãruie încã în memoria afectivã a celor nostalgici şi sensibili: “La Bolta rece / mi s-au arvunit cu nemurirea / hoţi şi pãtimaşi / o laie de artişti şi de poeţi / den Sus / den Jos / şi de la Iaşi”… (Bolta). >>>Daniel Dragomirescu>>>