Pentru a sprijini pe autorii cu mai puţină trecere editorială, ARP a creat de curând Editura online care, prin proiectul „Semănătorul”, va constitui o oportunitate şi pentru cititori şi pentru editorii de cărţi pe hârtie. Gheorghe Postelnicu, un prozator prezent în toate publicaţiile ARP, postează la editura amintită romanul „Tânărul Veronel” , format pdf, 1196 ko, iulie 2008. Dedicaţia exprimă tranşant eşecul în a găsi un finanţator, aşa că o reproducem în întregime: „Autorul regretă că la apariţia acestei cărţi nu poate mulţumi, în afara Asociaţiei Române pentru Patrimoniu, decât unei singure persoane. El renunţă totodată la dedicaţia „Prietenilor din Dăeni şi foştilor elevi”, ca urmare a reacţiei anemice a acestora, fiind, la vremea închinării ei, sentimental şi nătărău. Aşadar, soţiei mele, minunata Elisabeta, care îmi dă imboldul să lucrez la următoarea carte, romanul „Minunata Adela”. Ca fost elev, subsemnatul înţelege mâhnirea domnului profesor.
Cunoscut din „Vâsla de sare” şi „14 povestiri”, Gheorghe Postelnicu arată acum adevărata măsură a meşteşugului său. Noutatea operei constă mai cu seamă în combinarea unor fapte consemnate de istoria mai îndepărtată sau mai apropiată, atitudini şi procedee artistice moderne cu eroi de un fel anume. A rezultat o operă psihologică şi poetică în tradiţia realismului metaforic. Intenţia, susţinută de structura cărţii – patru părţi şi un epilog – , a fost să realizeze un roman al individului şi al grupului social din care face parte. Însemnările profesorului de istorie Ion Badiu despre revolta ţuicarilor din zona colinară a Văii Buzăului, mărturisirile lui Marin Oeru privitoare la colectivizarea forţată a satelor dobrogene şi la consecinţele sale sociale, activitatea lagărelor de muncă, desfiinţarea acestora urmată de exercitarea cultului personalităţii în artă şi educaţie, disidenţa, regimul de detenţie, revoluţia din decembrie 1989 şi urmările ei stau mărturie afirmaţiei anterioare. „Dacă e corect aşa şi se dau certificate de revoluţionar unuia şi altuia, folosindu-se în loc de „domnule” cuvântul „disidentule” nici eu nu am stat degeaba.”, afirmă medicul Popa. „Am lovit regimul comunist în locul cel mai sensibil, demografia. Pe 21/22 eram în Medgidia. Nu, n-am ieşit din casă. Doar nu eram prost să mă amestec cu ţiganii. Sau să mă vadă vreun şef de la partid. Dacă roata nu se mai învârtea? Se înţepenea undeva. Ar fi fost coadă la execuţii. Pe 20 decembrie o dezfutusem pe una mică, gagica tovarăşului care răspundea de spaţiul locativ. Pisicuţa nu se simţea prea bine. Pe 23, când m-am dus s-o văd, nu eram mai liber ca înainte. Tot aşa. Era bine? Era rău? De atunci şi până astăzi, am observat că fiecare vrea să fie creierul mare. Nimeni creierul mic. Fără să ştie că cerebelul are un rol foarte important în organizarea şi coordonarea mişcărilor fine.” Ar fi de amintit câteva portrete memorabile, cum sunt învăţătorul Ilie Manolache, enigmaticul Niculescu, soldatul fruntaş Josef Masli, asistenta medicală Vuţa Dache şi fratele ei Botică, arivistul Voicu Stamate sau nimfomana Nora Rusu. Peste toţi plutesc umbrele indaptabililor Ion Badiu şi Valentin Balotă, simbolizând iluzia păstrării demnităţii. În acelaşi timp, autorul meditează asupra unor noţiuni eterne: viaţa şi moartea, suferinţa şi singurătatea. Pare că scrisul este o îndeletnicire care aduce o mare uşurare propriilor nelinişti. Operă de prozator şi de gânditor, multe capitole sunt adevărate eseuri: traversarea Dunării în timpul furtunii şi relevarea metaforei “vâslei de sare”, ecuaţia datorie – onoare în justiţie, armată, şcoală, convieţuirea în arestul miliţiei judeţene cu deţinuţii de drept comun, implicarea politică a tânărului Veronel Ivan, sfârşitul tragic al acestuia. >>>Moise Nica>>>
