Un roman în care găsim elemente baroce condensate într-o naraţiune realistă este Ciocolata amăruie de Voichiţa Pălăcean-Vereş,Editura Limes,Cluj-Napoca,2oo7.

Un amestec subtil de inteligenţă şi facondă,de lirism şi introspecţie regăsim în acest roman de 358 de pagini.Naraţiunea cuprinde momente din viaţa unor profesori dintr-un orăşel de provincie,alegerea directorului noului înfiinţat liceu,momente psihologice şi confluente,în care Irina,tânăra profesoară şi soţul ei Andrei(student la seral)au rolul principal în desfăşurarea evenimentelor polarizate în jurul lor.Este un roman despre efluviile tinereţii şi despre relaţiile începutului de viaţă,cu vise,speranţe şi dragoste.Prospeţimea relatării,care e şi una a fluidizării textului şi al dialogului direct şi firesc,arată că prozatoarea este o dibace mânuitoare a stilului şi o fină observatoare a psihologiilor dinamice.Firul roşu al acţiunii conduce spre meandrele ,cu bune şi rele,ale unui tânăr colectiv de dascăli care trăiesc în registru ludic şi conflictual voluptăţile vieţii.Directorul liceului,Teodor,profesor mai învârstă,domnul Albu,părintele elevei Albu Viorica,eleva lui irina,Dora căsătorită cu paznicul Fredy,Silvia sare l-a născut pe Paul şi care a”tocat”banii lui Briciu,Marik,sunt tot atâtea personaje,bine conturate prin acţiunile lor şi a căror personalitate se întrupează din text.

De la romanele cu dascăli ale lui T.C.Stan,B.Jordan sau Patricle Martinescu din perioada interbelică,proza noastră n-a mai dat nimic notabil în această direcţie până la romanul lui Voichiţa Pălăcean-Vereş.Însă prozatoaerea face un pas înainte,mutând interesul de la epicul aventurii(contaminat de facilităţi flagrante) la comportamentism.In gesturile,limbajul şi manifestările protagoniştilor noi ghicim o psihologie şi o mentalitate care dau seamă şi despre un cod cultural:aluzia,dialogul cu iz pedagogic,invidia,fac parte din felul de a vorbii al personajelor,în fapt,sunt semnele unui spirit proglomodernist.Romanul este un mixtum compositum,căci,trecând de la o secvenţă la alta,de la o perspectivă narativă la alta,autoarea pune pe tapet o ştiinţă a povestirii.Truculenţa,subtilităţile pedagogice şi psihologice,uneori ironia,sau frisonul micilor răutăţi,invidia,jovialitatea comentariului sunt de un realism fermecător şi indecibil,cum însăşi atmosfera cărţi e,în cea mai mare parte:Îşi băură halbele povestind vrute şi nevrute.Andrei nu-şi aducea aminte cum de-l invitase pe Dan acasă.Nu ştia nici ce i-a determinat să bea în continuare,angajaţi într-o conversaţie lipsită de subiect şi finalitate. >>>Al. Florin Ţene>>>