Editorul Ion Machidon avertizează pe coperta a IV-a a cărţii S.OS. Salvaţi basmele! (Editura Amurg sentimental, Bucureşti, 2006). „Cartea pe care ne-o oferă de data aceasta Miron Ţic în colaborare cu Zoiţa Bogdan-Tripa ne arată o altă faţă a scriitorului decât cea cu care ne-a obişnuit: de prozator, poet, critic literar, aceea de dramaturg…”

Piesa poate fi socotită un pamflet cu o dublă ţintă: la adresa părinţilor şi a bunicilor care au cu totul alte preocupări decât educaţia celor mici, precum şi la adresa posturilor de televiziune care difuzează desene animate ce parodiază basmele, încurajând violenţa.

În actul întâi, găsim o familie divizată: fiecare din cei mari are „diverse funcţii sociale de la care nu se poate sustrage”. Tatăl – „mareele absent de la treburile casei” – e angajat în lupta sindicală; mama – s-a înscris la un curs de recalificare şi se sustrage sistematic de la îndatoririle de gospodină; bunica – mereu cochetă – se crede absolut indispensabilă pentru societatea de binefacere S.AI.P.; bunicul, după ce şi-a scos „hainele de paradă” de la naftalină, a devenit subit activ în cadrul organizaţiei „Pensionarii veseli”. De aceea, copiii se simt abandonaţi: Ionuţ nu mai are timp nici măcar pentru o compunere şcolară – „o piesă pentru cercul nostru”, trebuie să-i ia locul bunicului, care „stătea la coadă la lapte şi pâine” (p. 13); Lena e nevoită să suplinească pe mama şi buni, făcând pe bona pentru fratele mai mic, Dodo, căruia trebuie musai să-i dea în gură să mănânce, „c-aşa l-a obişnuit buni”; Dodo – un copil răzgâiat, care vrea să continuie habitudinile deprinse cu buni.

La sosirea colegilor, care se aşteptau să-l găsească pe Ionuţ la masa de lucru, acesta se scuză: „…n-am timp să scriu, n-am timp să stau liniştit, să mă concentrez, să-mi vină inspiraţia (…) Eu trebuie să merg la pâine, la lapte, la ziare…” (p. 20). Ei se oferă să preia corvada, numai el să se apuce să scrie piesa: „Dani: Ascultă, dă aici plasele, că plecăm noi după cumpărături. Mergem unde zici: la lapte, la pâine, plimbăm copilul, numai stai tu acasă şi scrie.” (p. 21).

Spre finalul actului I (Scena a XI-a), Ionuţ se găseşte în pană de inspiraţie, neizbutind să dea măcar titlul piesei. De aici şi tot actul al II-lea, acţiunea se desfăşoară pe tărâmul oniricului. Intervine un adjuvant, care îi va facilita băiatului trecerea în acest al doilea plan: „Cosmonautul: (…) eşti în dificultate, în gol de inspiraţie… Se întâmplă! (…) Vom porni acum cu nava spaţială spre lumea basmelor, cu întâmplări inspiratoare.” (p. 24).

În actul al II-lea, unele personaje care populează lumea basmelor vor să iasă din monotonie. Bunăoară, Barbă Albastră şi Baronul Münhausen. Primul visează să-şi schimbe statutul social: „Barbă Albastră: Să ştii că m-am plictisit de acest rol al meu de Barbă Albastră, care să-mi ucid nevestele, ca în cele din urmă să fiu şi eu ucis. Prea sinistru. Prea sinistru!… Eu, bunăoară, visez să fiu un cavaler al dreptăţii, un luptător încărcat de glorie.” (p. 34). Cel de-al doilea personaj, prin căsătorie, ar putea migra în alt basm: „Bunăoară să mai iau şi eu de soţie pe Cenuşăreasa…” (p. 9). >>>Const. Miu>>>