În placheta sa – Melodiind prin pădurile de la Sinaia (Editura Amurg sentimental, Bucureşti, 2006) – Doru Popovici se vrea un alt fel de ghid turistic, făcând din pădurile din zona Sinaia un popas liric, unde cititorul poate admira frumuseţile de basm ale unui adevărat paradis terestru.

Chemarea din poezia Vino’n codrul de fagi este urmată de o lungă justificare, expozeul eroului liric având în centrul său reliefarea frumuseţii feminine, într-un templu natural: „Vino’n codrul de fagi,/ Liniştitor ca desmierdările lui Eneas/ (…) Şi stai lângă mine, femeie,/ Parcă legănată pe-o scânteie,/ Splendorile-afrodite şi rotunjimile rubensiene/ Lasă-mă din adâncul făpturii mele/ Să ţi le admir” (p. 7). Poezia se încheie aproape rotund, poetul reluând chemarea şi contemplarea frumuseţii feminine, căci numai aşa peisajul îşi dezvăluie splendoarea: „Femeie, parcă legănată pe o scânteie,/ Vino’n codrul de fagi/ Şi’n liniştea lui, ce se-ntinde simfonic/ Stai lângă mine şi lasă-mă/ Splendorile afrodite şi rotunjimile rubensiene,/ Din adâncul făpturii mele să ţi le admir/ Şi dând mirificului peisaj strălucire/ Să simţim c’am intrat/ Pe unicul drum ce duce/ Spre mult visata nemurire!” (p. 9).

Uşor preţioasă în privinţa vocabularului uzitat, poezia O, linişte de la Sinaia… relevă efectul benefic al acestui topos de vis asupra unor personalităţi culturale şi politice, care i-au trecut pragul: „O, linişte de la Sinaia…/ Tu ai fost climatul înălţător,/ În care olimpianul Orfeu moldav/ – genialul George Enescu –/ Capodopera sa, Oedip, creat-a,/ (…)O, linişte de la Sinaia…/ Tu ai picurat în sufletul lui Nicolae Iorga/ Acea încredere’n viitorul senin al ţării noastre” (p. 16, 17). Armonia acestor locuri îi dau prilejul lui Doru Popovici să le nemurească, îngemănând melosul cu pictura şi sculptura, esenţializându-le splendoarea: „O, linişte de la Sinaia…/ -

Armonie de miresme/ Ale florilor sălbatice de la munte…/ Cufundându-mă’n împărăţia ta olimpiană/ Cu virtuţi consolatoare/ Îmi vine a <<melodiza>>,/ A picta sau a sculpta,/ Din adâncul codrilor inimii mele,/ <<Alchimizând>> eufonia Eminescului,/ Policromia Andreescului,/ Hieratismul lui Brâncuşi/ Şi doinirea atemporală a Enescului/ O, linişte de la Sinaia…/ Tu-mi potoleşti zbuciumările,/ Îmi risipeşti durerile inimii” (p. 18-19). >>>Const. Miu>>>