Titlul acestei cronici aparţine unei cărţi a lui C-tin Rădulescu – Motru despre care mi-a amintit noua apariţie a lui Titi Damian („Umbra”, Ed. Omega, Buzău, 2008), un roman aflat în înrudire tematică parţială cu prima sa scriere – „Fagul”, Ed. Bizantină, Buc., 2005. Reperele spaţiale sunt cam aceleaşi (satul Muscelul Cărămănesc din Munţii Buzăului şi oraşele Buzău, Urziceni, Ploieşti, Oradea şi Bucureşti), cele temporale aduse până aproape de noi – copilăria, tinereţea şi maturitatea lui Florin Mândruţă (autorul). Contextul spaţio-temporal îl descifrăm mai bine chiar cu ajutorul scriitorului, „ialomiţean prin adopţie, trăind cu nostalgia muntelui, dar şi cu a adolescenţei şcolare buzoiene”, cum se autocaracteriza într-o cronică. Alături de vechile personaje – familia Mândruţă, vecini, rude, consăteni, Fagul cel Mare –, apar altele noi: foşti colegi normalişti, profesori, surorile Tonia şi Sonia, soldaţi, medici şi alt personal spitalicesc etc.
Se începe cu un nostalgic preambul introductiv intitulat „Drumul întoarcerii…”, al cărui conţinut se deduce din moto: „Cu aripile lor de cer/ şi copitele lor de iarbă/ mi-au bătut în fereastră/ caii, venind de demult/ caii pe drumul stingher// nu voiau apă şi nici popas/ m-au întrebat de-un băiat,/ de-un râu, de-un izlaz, de-o casă/ şi de-un sat în mine rămas/ şi-aproape uitat// în goană prin noaptea pustie şi grea/ caii duceau copilăria mea” (Fl. Popescu, „Elegia cailor pierduţi”). Este deci vorba despre întoarcerea la matcă, în copilărie, ab ovo, este mitul eternei întoarceri, după expresia unui român deja celebru. Capitolul „În mai, când înfloresc castanii” dezvăluie tema de bază a cărţii – o neobişnuită poveste de dragoste. Urmează clasica rememorare a anilor de armată, iar capitolul final, „Telefonul de la ora şase”, completează povestea cu faţete sugerate iarăşi de moto: „Mă rog la tine, ploaie,/ Acum când mama-i lut,/ Fă stropul cât mai mare,/ Transformă-l în sărut.// Adună stropii roată/ Şi fă-i un lung şuvoi./ De-i va fi sete mamei,/ Va bea şi ea din ploi…// La tine mă rog, soare,/Trimite-i raza ta/ Şi încălzeşte-i trupul/ Nici nu va tremura…// La tine mă rog, Doamne,/Aşaz-o-n dreapta Ta/ Şi iartă ei păcatul/ C-a fost şi mama mea” (Aurel Anghel, „Rugăciune”). Din punct de vedere tematic, ne aflăm deci în faţa unei cărţi moderne, un roman care conţine in nuce alte patru-cinci romane. În manieră personală, tot atât de modernă, autorul rememorează întâmplări legate de despărţirea de copilărie prin plecarea la Petagogică, despre prima iubire, păţaniile din armată, găsirea drumului propriu în meseria didactică, relaţiile de familie, boala şi apusul celor dragi. Carte autobiografică prin excelenţă, „Umbra” este în principal un roman de dragoste, al împlinirii îndelung căutate şi dureroase a individului prin iubire, căci, nu e aşa?, „dacă dragoste nu e, nimic nu e”. Umbra enigmatică a primei iubiri adolescentine, pierderea ei definitivă şi regăsirea în persoana geamănei, fără ca protagonistul să ştie, descoperirea şocantă a unei a trei umbre, propriul copil, tot acest şir de întâmplări formează intriga, luminată caleidoscopic spre întregire de celelalte întâmplări şi teme. >>>Ilie Mândircel>>>
