Privite dintr-un joc al perspectivelor, poemele din volumul „Îngerul pâinii”, reflectă universul rural, sub toate idilicele aspecte, dar şi relaţionat cu acea părticică de cosmos din sânul căruia facem parte ca entităţi definite, gânditoare, telurice.
Autor cu o perspicacitate dezvoltată, cu un simţ al sacrului deosebit, Ion Croitoru se pune la dispoziţia intereselor spirituale ale obştii, având intenţii moralizatoare pe care şi le asumă.
Simbioza etic-estetic este circumscrisă ideii de sacru. Pe acest fond duhovnicesc, ilustrează cu integritate morală, postulate teologice, extrăgându-şi principiile din normele învăţate şi practicate în lunga experienţă a vieţii.
Dincolo de aspectul tematic principal, de orientarea fundamentală spre edificarea oamenilor, lărgind cadrul, intervin şi alte motive : folclorice, tradiţionale, etico-patriotice, istorice, fabulistice, care nu impietează, ci dau savoare întregului. Căci viaţa e alcătuită dintr-un amalgam de stări şi fapte uneori paradoxale şi depinde de interpretarea şi de semnificaţia dată fiecăruia. Dar aici intervine măiestria autorului, stilul care proliferează la nivelul întregului.
Ion Croitoru este, prin natura sa, prin vocaţie şi prin relaţionarea cu semenii, un analist fin al sufletului omenesc, deşi retorica sa nu e ornamentată de fiecare dată, proporţional cu nivelul mesajului. Şi aici este vorba de mijloacele de expresie care se îmbogăţesc pe măsură ce autorul perseverează în demersul său liric. Dar, unde Dumnezeu a pus un început, tot El va da şi mijloacele pentru a ajunge la atingerea ţelului, în cazul acesta, la o desăvârşită comuniune şi armonie spirituală cu pământul, cu cerul, cu natura şi cu oamenii, lucru nu întotdeauna lesne de realizat. Ceea ce e însă imposibil la oameni, este cu totul posibil la Dumnezeu.
Ion Croitoru s-a născut, după propria mărturisire „purtând în spate cocoaşa tradiţiilor străbune”. Cu „povara consecvenţei” – el stă aşa, de-o viaţă, „ca un turn de veghe, pe un colţ de stâncă” („Povara consecvenţei”).
Cu un dar înnăscut de a istorisi legendele, miturile dar şi întâmplările cotidiene ale meleagurilor dragi, ale matricei sale naturale şi spirituale, Ion Croitoru ne spune chiar şi „legenda cărţii” : „În ceas de cumpănă/ când din lumină s-a frânt/ o rază ca un simplu cuvânt/ coborând peste vârstele munţilor,/ către cele neştiute,/ către cele nevăzute”. Toate acestea au alcătuit o viaţă strânsă-ntr-o carte şi aruncată „pe apa curgătoare/ să se învârtă în ochiuri./ Aşa a apărut legenda cărţii”. >>>Cezarina Adamescu>>>
