Am primit cele doua carti ale Vioricai Gheorghe ferecate intr-o tesatura de sforicele, semn al pretuirii pe care o da bucuriei ascunsa acolo, in sufletul cuvintelor ei…M-am mirat de aceasta ferecare si am deslusit intelesul tesaturii…Sa nu se piarda cumva cartile, sa nu mi se fure sufletul cuvinteleor trimise la intalnirea cu sufletul altor cuvinte…

Si culmea, pentru 2 ore am ratacit cartea. A fost un moment de suspensie teribila, de repros al neatentiei mele fata de darul ce mi se trimisese.

Viorica trimite daruri scrise cu mana stanga pentru suflete construite cu mana dreapta.

Si au aujans, si citesc cu o stare pe care nu o pot defini.Citesc si construiesc imagini din sunete reverberatiile unui suflet care descompune cuvantul cu sens in cuvant ca zadarnica incercare de opri clipa si a supune timpul. Aceasta ar putea fi tema ANOTIMPULUI INCOMPLET, „O chinuitoare risipa de ganduri”

E starea pe care ne-o produce poezia adevarata , poezia unica, rostirea diferentiata a celui care s-a nascut ca sa incerce aventura iuibiri cuvantului. Asa cum remarcam si la alti poeti, realitaea , oricat ar fi de fascinanta , este totusi realitate.

Realitaea transfigurata inceteaza viata obisnuita si trece in celalata realitate prin vama sufletelor alese de Creator sa mirifice cuvantul Lui.

Realitatea este o intamplare, iata de ce VG poate sa scrie un vers ca acesta: „Trece-ma de intamplare…!”Cu acest vers incepe de fapt povestea poetei si a poeziei cu nume de floare…Viorica.

Este seducatoare aceasta rugaciune, ar fi incaput aici cuvantul Doamne si ar fi transformat poezia scrisa din departarea sinelui intr-o foarte frumoasa si inedita rugaciune.

Dar lipsa numelui Creatorului sporeste amploarea rugaciunii si Viorica Gheorghe ne trage catre o alta realitate dincolo de intamplarea vietii. Si ne duce in intamplarea poeziei unde aflam cele mai neasteptate sintagme poetice, inedite si incarcate de o nedisimulata candoare.

Uneori suntem trecuti de pragul filosofal al spatiului si al timpului care capata sens abia dupa o viata egala ca dimensiune cu o spovedanie.”In fata secundei ce parasea timpul”, viata obisnuita ramane doar un joc de-a v-ati ascunselea. >>>Aurel Anghel>>>