“O carte scrisă sau citită este ca o boală învinsă” spunea filozoful Lucian Blaga. Aşadar, cartea istoricului Costin Feneşan “Diplome de înnobilare şi blazon din Banat” aparută la Editura de Vest – Timişoara – 2007 are menirea de a-l vindeca pe cititor de boala ce planează asupra poporului român – pericolul de a se pierde identitatea-dovedindu-se a fi o rezistenţă a gândului şi a bunului simţ în vremurile de azi.
Apariţia carţii este un gest recuperator, dar şi de justiţie pentru nobilimea română din secolele XIV-XVII- în Banat.. Ea demonstrează continuitatea românilor în spaţiul bănăţean, ca şi în ţară şi că elementul ţărănesc era dominat de români în Banatul evului mediu.
Figură proeminentă a istoriografiei contemporane-istoricul Costin Feneşan se dovedeşte a fi o impresionantă personalitate culturală, cu o uimitoare perspicacitate, un cărturar umanist multilateral, de formaţie enciclopedică. Este un savant şi un gânditor autentic preocupat de descifrarea misterului originii şi continuităţii poporului român în spaţiul dintre Carpaţi si Dunare, care ţine la adevar şi este străin de orice linguşire.
L-am cunoscut cu prilejul simpozioanelor de istorie natională organizate în judeţul Caraş-Severin de către profesorul Gheorghe Magas –inspector şcolar de specialitate, cât şi din cărţile Domniei Sale şi am constatat că are o ţinută ce exprimă măreţie şi demnitate, sugerând în persoana lui un spirit luminat, care aduce vederi înaintate, în epoca fripturiştilor, menite să împrospăteze cultura şi să deschidă socieţatii româneşti noi perspective.
Cartea conţine 59 diplome de înnobilare şi blazon, fiind astfel întocmită încât să intereseze publicul cultivat, dar este folositoare şi stimulativă pentru studenţii, profesorii şi cercetătorii interesaţi de istoria Banatului. Ea este una dintre cele mai originale apariţii ale culturii noastre în această zonă. Este o lucrare istorică în care autorul redă obiectiv faptele şi fenomenele istorice, prin cercetarea cât mai complexă a izvoarelor inedite, analizându-le critic şi apreciindu-le fără părtinire, lucid şi imparţial.
Scrierea este de un înalt nivel stiinţific, cu argumente temeinice şi un aparat critic bine pus la punct.
Prin apariţia acestei cărţi, în ansamblul lor, cunoştinţele noastre asupra evului mediu bănăţean au făcut însemnate progrese, prin izvoare noi, uneori fundamentale, cu o metodă de lucru bazată pe erudiţie şi critică severă. Din ea aflăm că voievozii şi cnezii români aveau o puternică bază românească, disociată de migratori şi destul de puternică încât să-i poată asimila. Ei au obţinut nobilitatea pentru serviciile militare şi civile aduse regaliţatii maghiare, ori principilor ardeleni. Astfel-pătura feudală a românilor era numeroasă şi puternică economic, integrată păturii feudale străine, asigurând continuitatea poporului român, pe pamântul ţării sale şi corolarul ei necesar: unitatea sa etnică, lingvistică şi politică. Aşa că în secolele XIV-XVII “nobilimea bănaţeană era romanească în mare parte şi îşi păstrează limba şi etnia” ne spune autorul. >>>Pavel Panduru>>>
