Antologia de versuri apărută în 2007 se datorează lui Dan Mircea Cipariu, preşedintele secţiei poezie din Asociaţia Scriitorilor Bucureşti a Uniunii Scriitorilor din România şi a beneficiat de sprijinul financiar al primarului sectorului 2 şi de parteneriatul media şi de producţie al TV Cultural.Fotografiile dintr-un Bucureşti sentimental, al arcadelor şi barocului, sunt realizate de Mihaela Marin.Cartea este însoţită de un CD cu versurile în lectura autorilor.
Criteriile, anunţate în „Argument(e)”, pentru selecţia poeţilor, sunt apartenenţa la filiala Bucureşti şi câştigarea unui premiu al asociaţiei sau al uniunii, din 1994 încoace.Tot aici este considerată Capitala ca topos poetic şi reper inspirator, prezentat în evantai de patru generaţii de poeţi.
Fotografiile formează, ele însele, o frescă a Bucureştiului de azi, continuator în mare măsură al celui de ieri, astfel că putem vedea un pescar care îşi încearcă norocul, pe Dâmboviţa, având pe fundal Palatul de Justiţie, o trecere aglomerată de pietoni din Piaţa Unirii, grafitti lângă care câţiva copilaşi îşi fac de joacă, imagine sugestivă pentru lipsa spaţiilor pentru ei, balcoane din fier forjat şi clădiri cu cornişe, imaginea unuia dintre autori, aşezat pe un fotoliu, în aer liber, monumente împodobite cu statui, luminate de reflectoare şi cu zidul mâncat de ploi, tineri stând pe trotuar, în apropierea unui club, faţada pieţei George Coşbuc, oameni jucând table lângă câteva schelelampadare, firme , faţade, grilaje, prăvălii. Şine de tramvai, figuri de tineri şi bătrâni, electrocasnice scoase în stradă, Foişorul de Foc, străzi pusii, afişiere şi mizeria străzii, perechi de tineri, pe bănci, într-un parc, grădini şi terase, colonade, câini care mişună printre oameni şi lucruri, cel mai frapant fiind sentimentul patinei timpului pe vechile clădiri.
Cum simte fiecare poet acest Bucureşti trepidant de azi, în care sărăcia şi efemerul stau alături de opulenţă şi valoare? După sensibilitatea proprie şi după modul cum a receptat suflul Capitalei, dacă ţinem seama de faptul că sunt bucureşteni născuţi aici , aşa cum vedem în Notele bio-bibliografice de la finele volumului,doar un sfert dintre autori, fiecare creează un univers anume, în care sufletul rezonează la metropola asemănătoare unui uriaş violoncel.
Constantin Abăluţă se imaginează ordonând lumea străzilor, pe care le conduce către mare, iar, în dimineaţa în care va muri, străzile vor rămâne fără niciun sprijin în extensia lor haotică.Un fel de terorism al străzilor este prezentarea situaţiei unor oraşe „ce abia pot repira legate fedeleş de propriile străzi”(„Poemul străzilor”). >>>Corneliu Vasile>>>
