Antologia de versuri a poetei Magdalena Dorina Suciu “Şi Dumnezeu suspină” apărută bilingv - română-engleză - la Criterion Publishing, Bucureşti, 2007, prin grija editorului Gabriel Stănescu (versiunea engleză aparţine traducătoarei Olimpia Iacob), cu ilustraţii de Mariana Şerban, încununează activitatea autoarei pe parcursul celor zece ani de la debutul editorial cu volumul “Din lumină se nasc cuvintele” (Verona, Italia, 1997), urmat de alte volume de versuri: “Anotimpuri îngenuncheate” (1999), “Jarul secund” (2000), ambele la Editura Cezara, apoi, “Cătuşe pentru suflet” (Editura Academprint, 2002), “Voluptăţile imperceptibile” şi “Orhidee în cuib de zăpadă” (Editura Tipomur, 2004), ca în final autoarea să se îndrepte şi spre literatura pentru copii, cărora le dedică volumul de versuri “Copilărie, pâine dulce” (Editura Ansid, 2006), toate apărute în condiţii grafice de excepţie la editurile amintite cu sediul la Târgu Mureş.

Cartea supusă discuţiei este orânduită după titlurile volumelor: Din lumină se nasc cuvintele, Anotimpuri îngenuncheate, Jarul secund, Cătuşe pentru suflet, Voluptăţile imperceptibile, şi Orhidee în cuib de zăpadă; fiecare parte cuprinzând poeme care reflectă ascensiunea autoarei de la debutul ei literar până la apariţia acestui op.

De la început se poate observa că autoarea respinge spectaculosul în căutarea sinelui: “nu sunt cuvântul în sine, / sunt doar arderea lui / care-ţi atinge obrazul / în semn de supunere, // sunt doar izbăvirea lui” (Simplă biografie). Magdalena Dorina Suciu este o voce a lirici feminine actuale, care ştie să-şi prezinte creaţia sa în prezenta antologie fără diferenţe uimitoare între poemele antologate, rânduite cu fermitate într-o alcătuire stilistică pe care o urmează cu stăruinţă.

Prezenta antologie respectă canoanele oricărei antologii, autoarea ia în calcul pe lângă criteriile tematice ale celor şase cicluri ale cărţii, (fiecare ciclu reprezentând volumul din care au fost selectate poemele) şi o relaţionare dialectică, oferindu-i cititorului poezie aflată sub semnul conotaţiei creştine: “în palma lui Dumnezeu / copilul din mine / îşi culcă capul” (Adăpost). Divinităţii i se aduce recunoştinţă prin respectul purtat tot timpul: “Ajungând la un capăt de drum, / Dumnezeu m-a oprit, / Sărutându-mi fruntea părinteşte.” (Tot rătăcind). Se poate uşor remarca faptul că poeta nu-şi expune ostentativ sentimentul divin, ci mai degrabă divinitatea apare ocrotind-o: “spărgând zidul îngălbenit / peste care ochiul lui Dumnezeu / s-a odihnit cândva” (Roată de cer). >>>Aurel Pop>>>