O dimensiune patologică a individului, a societăţii, o lume supusă unui joc al inconştientului (personal şi colectiv), o lume alienată, afazică, plasată/ (auto)situată la limita dintre real şi imaginaţie, iată ce pare a ne propune romanul Depozitul de umbre al lui Petre Bucinschi apărut în 2007 la editura braşoveană Transilvania Expres. Personajele principale ale acestei scrieri sunt chiar umbrele. Acestea iau cu asalt cotidianul propunând o altă viziune asupra realului, viziunea lor. De ce să nu reuşească aceasta în măsura în care, la rândul lor, sunt reale? Luc, unul dintre personajele romanului, un arhitect de succes, le descoperă (mai bine spus, ele îl descoperă) în urma unui incident petrecut pe când se afla în Italia, la Rimini. Acolo asistă la debarcarea ilegală pe timp de noapte a unor emigranţi albanezi, nişte umbre fără nume, fără chip. Printre ei, o femeie tânără, frumoasă- misterioasa Ridvana, pe care Luc o salvează de carabinieri ascunzând-o în camera sa de hotel. Dar Ridvana, după o săptămână, va dispărea din camera de hotel şi din viaţa lui Luc, va deveni o umbră. Ei, povestea de-abia acum începe…Umbrele ies la iveală, îşi cer drepturile…Luc nu mai poate rezista asaltului acestora, lumea sa devine o lume a umbrelor. Iată o situaţie oarecum inedită, în măsura în care se propune ca o variantă inversată a mitului platonician al peşterii: Luc, spre deosebire de eroul platonician, nu iese din peşteră la lumină, ci intră din lumea luminii în peşteră, în lumea umbrelor, trăgându-i după el fără milă şi pe cei din jurul său. Lumea umbrelor, insidios, se substituie celei reale. Luc poartă cu umbrele adevărate discuţii care, ce e drept, nu poartă amprenta limbajului natural (deşi autorul încearcă să dea această impresie), dimpotrivă, avem un limbaj schizofrenic care exprimă clar sciziunea petrecută în mentalul lui Luc. Astfel, în faţa psihologului (iată un clişeu atât de prezent în filmele americane: cel al medicului psiholog), Luc va nega acea lumea întunecată care-l bântuie: „-Doctore, eşti complet nebun, cum poţi să mă acuzi pe mine că văd umbre…eşti nebun, doctore, scuză-mă! Eu am venit la tine, doctore, într-o problemă de afaceri, iar tu mă faci nebun…” De fapt, Luc dorea să-l convingă pe doctor să-i dea umbra spre a o depozita în depozitul de umbre, depozit administrat cu mândrie de către arhitectul „schizofrenic”. Şi culmea, îi mai cere medicului ca taxă de depozitare o sută de euro:„- Dă-mi, doctore, o bancnotă de o sută de euro, iar la plecare îţi voi lua umbra. Te asigur că pentru banii ăştia ţi-o voi păstra în depozitul meu de umbre la loc de cinste, pe un raft al marilor personalităţi. Acum plec, te rog, scoate banii, căci vorba rămâne vorbă.” Medicul îi dă suma cerută, pentru ca, după plecarea lui Luc, să exclame: >>>>