In “Cuvânt înainte”,în încercarea de a-1 defini pe poet,Dr.Călin Andrei Mihăilescu (Canada) îl prezinţă ca pe un urmaş însemnat al lui Nichita Stănescu, datorită imaginii sugestive, patimii nostalgice şi rostirii sau şoptirii unor lucuri asupra cărora “merită(m) să ne aplecăm”. “După câteva jocuri de cuvinte (”din zări în zar”, “aplecare formă în formare”), este fixată poezia lui Ion Stratan. Marcata de joc, ironie şi credinţă: “Poezia şi proza lui Stratan au o credintă nesimplă, proaspătă, ca o previziune pe care o înţeleg astfel:

el scrie texte pe care ochii noştri mai tineri decât sufletele noastre doar c-o clipă, le văd înainte de a le înţelege”.

In postfaţa intitulată ” Masca aristocrată a experimentalismului” Octavian Soviany observă textualismul parodic şi neoavangardismul care caracterizează optimismul, precum şi “generatorii textuali”: analogii ,derivări , anagramări ale unor elemente de culoare, vocabule sau nume proprii). Intre parodia angelică şi năruirea apocalitică, chinul poetului este considerat a fi al unui aristocrat care se distanţează de ceilalti textualişti, adepti ai pie plebianismului.

Din nota bio-bibliografică aflăm că poetul s-a născut la Izbiceni în Judeţul Olt,în 1955 şi a terminat Literele îs Bucureşti, a primit mai multe premii literare şi a publicat cincisprezece cărti de versuri. Este membru al unor organizaţii scriitoriceşti din tară şi din lumea francofonă.

Universul poetic al lui Ion Stratan este complex “Ieşirea din apă” este un text poetic ca o trezire din somn,incluzând elemente disperate, de la masa de operaţie, la asasinul Oswald şi la o mahetă realizată din zahăr ars. O expresie sugestivă: „cartoanele cu visele de dimineaţă”.Altă poezie, „Deus ex machina” este un text al abundenţei: o viaţă fără arderi, poetul este visat de indrăgostiţi, i se inculcă frica, anii trăiesc fără el, care este „anchetat de masini si de zei”. Poezia „Ieri” are în vedere memoria. Cum acceptând că optzecistii(textualistii) continuă linia „generaţiei războiului”, care la rândul ei are rădăcini în anvangardism (Ion Vinea, în „Manifest activist către tinerime”, 1924, încheie, cu îndemnul simbolic,de ucidere a trecutului şi memoriei prin „Să ne ucidem morţii”), memoria este detestată, extragerea importanţei acesteia este jucată: „am păstrat măretie secretă”, sau „cu genunchii/ pe cojile de nucă/ ale clipei trecute”, versurile sugerând cenzurarea constiinţei de către trecut printr-o presiune dură. >>>Corneliu Vasile>>>