Cartea lui Alexandru Nemoianu – Semnele vremii. Gânduiri şoptite către Fratele Gavriil de pe Ceahlău (Editura Carpathia Press, Bucureşti, 2005) poate fi socotită un alt fel de jurnal. De altfel, în Prefaţă, dr. Artur Silvestri sesizează acest aspect, arătând că notaţiile „apar în felul unor «culegeri» de eseuri, ce conţin reflecţii abreviate în jurul unei idei sau gânduri cu aparenţă de înşiruire de note de jurnal…“ (p. 4).

Din punctul nostru de vedere, avem de-a face cu un jurnal en miettes, problematica lui fiind variată, şi pe care o putem structura pe trei paliere: 1. însemnările despre Tradiţie, Familie şi Neam; 2. cele despre Borloveni – satul natal al autorului; 3. sfaturile întru Duh adresate Fratelui spiritual – Artur Silvestri.

Triada Tradiţie – Familie – Neam suscită câteva aprecieri esenţializate, având valoarea unor cugetări, remarcabile prin adevărul lor general. Pentru Al. Nemoianu, Tradiţia trebuie trăită, ea fiind o entitate vie. Indivizii – persoanele —, spune autorul, sunt cei care o fiinţează: „În cazul persoanelor, Tradiţia este încorporată mereu, de la naştere şi până la moarte, prin însuşirea modelelor din jur.“ (p. 8). Arătând că ea nu dispare, căci este definitorie unui Neam, Al. Nemoianu consideră că aceasta „este capabilă să se adapteze circumstanţelor“ şi „Se poate restrânge la esenţe, la arhetip“ (p. 8). Din aceste considerente, „fiecare persoană ar trebui să contribuie la îmbogăţirea ei“. (p. 8). Treapta următoare – păstrătoare a Tradiţiei – este Familia. În acest caz, se poate vorbi de o permanentă conlucrare a persoanelor (membrilor) Familiei, întru îmbogăţirea, păstrarea şi transmiterea „peceţii“, cea care defineşte identitatea de Neam, ca „expresia intenţiei din veşnicie“ (p. 9). >>>Const. Miu>>>