In “Cuvânt înainte”, se afirma că peisajul poate deveni ” subiect de reflecţie prin conexiunile metaforice” şi prin “sugestiile culturale”.

Izvorâta din gândirea Zen, specia haiku esenţializează gândirea prin sugestiile metaforice şi simţul detaliului, nu este numai un pastel.Aducerea-aminte platoniciană a “ideilor în experienţă” înseamna şansa creaţiei şi re-crearea peisajului în mod personal, afectiv.

Moto-ul, din Benjamin şi Amy Radcliff,”Understanding Zen”, priveşte „umbrele realităţii”, în spatele cărora se află forma sau ideea generală.

Dintre haiku-urile acestei plachete, multe conţin reflecţii filozofice sau numai existenţiale, altele reflecţii excepţionale sensibilitate şi capacitate a poetului de a ne pune înainte imagini unice: “Măcieş arzând; Sub soarele orbitor; Sintaxa-i vorbitoare.” (p.68); “Au tăiat copacul; Jur-împre jur;Aşchii de timp”(p. 74); “Pădurea toamna; De la verde la roşu închis; Tresare şopârla”.(p.85); ” Un cocostârc stând;Pe braţul drept al soarelui.;Timpul se uită la el”.(p.66); “Pustii, Cu-o plasă de fluturi;Al eargă s-ajungă;Din urmă vara.” (p.103); “Salcâm în floare.; Parcă ar strânge; La piept albinele.” (p.136); “Singurătatea; Ultimul martor; A1 peisajului”(p.188).

Poetul este conştient de “Tirania cuvintelor pe pagină”(p.75),dar si de faptul că mişcarea, energia, se compensează cu ţipătul pescăruşului (p.89).In afara sensibilităţii specifice poeziei orientale, el are peisaj cu memorie, spirit de observaţie, distingând între semnele aparente ale lumii pe cele încărcate cu semnificaţii profunde. Un haiku trece muntele prin forţa de a găsi Calea (p.12). Când, din cerul înflorit, cade o floare de măr într-o băltoacă, cititorul se gândeşte la posibilitatea că, în lumea măruntă, cotidiană, să apară puritatea, superioritatea, şi frumuseţea ideilor. “Stropi de ploaie în vânt devin prieteni, atunci când te afli printre străini” (p.9). Efemerul este sugerat şi în imaginea copiilor care vor să mute marea în castelele de nisip de pe nlajă (p.14) >>>Corneliu Vasile>>>