12 Martie 2008 - ILEANA ROMAN: „FIGURI DE STIL“, Timişoara, Editura Brumar, 2006
Posted by ARP under noutati | Tag-uri: cărţi noi, noutati |No Comments
Noul volum de poeme al Ilenei Roman, Figuri de stil (Timişoara, Editura Brumar, 2006), stă confortabil sub un motto heliadesc-rădulescian: «Bine că scăpai de Muze, / De leliţe din Parnas / Şi de gloaba de Pegas…», atrăgând şi astfel atenţia asupra faptului că distinsa purtătoare de liră de la Drobeta Turnu Severin, esteticeşte vorbind, îşi permite a-şi aşeza cu graţie „măştile stilistice” ale poeziei româneşti din toate anotimpurile, cu propensiunea celor dintre „modernitatea mitosofică” (v. Absalom, Dalila etc.) şi postmodernism (îndeosebi, parnasian-hermetic barbian), în ultimă instanţă, afirmând un subtil, un ingenios program poeticesc, un admirabil soi de „foxy-poezie” (cf. Câine verité – «Şi Fox fugi-ntr-o seară mov / Cu-o dalbă Foxă.» – p. 84) care, permanent, îşi pro-jetează receptorul, între avalanşa „ironiilor producătoare de şocuri” şi „cvadriga arhanghelilor” cu catharsis, cum, de altfel, şi în sonetul din finalul cărţii: Îngerul îmi citise cartea cumplit / Omorând-o cuvânt de cuvânt / Şi la sfârşitul cititului sfânt / Cu gura lui s-a iscălit. // Din cuvânt vin, în cuvânt mă întorc / Între timp la ce bun să mor, îngerai, / Treacă de la mine la tine noroc – / De n-aş fi scris eu, ce omorai? // Acum de Păresimi am prins îngerul / Înviindu-mi cartea cu plângerul / Trecând de la mine la el şi invers // Literă cu literă şi vers cu vers / De nu pot, Doamne, să mai adorm / Prin văz-duhul enorm. («Ex libris» – p. 89).
În originala desfăşurare prin spaţii şi timpuri poematiceşti a dunărean-ironicei eroine lirice, se pleacă de la „kilometrul Kafka”, sfidând „tel-quelismul” (cu apogeul receptării prin postbelic-secunda generaţie a resurecţiei şi paradoxismului), spre a se înfăţişa în „turnul de fildeş” al creaţiei drept «crăpătura clară» a Castelului («Mai absurdă decât Kafka / Mă încumetasem, iaca, / Să îl contrazic tel quel. / Dup-un lung asalt pe-afară / Într-o bună zi de vară / Ca o crăpătură clară / Pătrunsesem în castel.» – p. 7). Odată intrată în labirintul-castel, «prin hodăi uituce, stranii» (p. 8), eroina lirică helen-romaniană trage de timp „în sus”, neîntâlnind „castelanii”, abureşte „stampele clar-obscure”, ori lucrurile (din „castel”) „în eclipse fleţe”, apoi trage şi „de perdele-n jos”, văzându-şi „ca prin zăbrele”, trupul „fără dantele, / singur, încă albicios, // singur, fără umbră”. >>>Ion Pachia Tatomirescu>>>